CEDO obligă statul român să schimbe actuala legislație

Publicat: 23 mai 2023, 20:30, de Vlad Stefan Orjan, în News , ? cititori
CEDO obligă statul român să schimbe actuala legislație

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a luat o decizie istorică pentru România și, astfel, obligă statul român să schimbe actuala legislație. Dacă nu va face acest lucru, România ar putea fi sancționată prin pierderea dreptului de vot în Consiliul Europei. După această decizie, BOR a reacționat dur. Ce a hotărât CEDO.

Ce decizie a luat CEDO împotriva României

CEDO a admis o plângere formulată de Asociația ACCEPT și de mai multe persoane împotriva statului român prin care s-a sesizat încălcarea Articolului 8 din Convenția Curții care prevede „dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”. 42 de persoane au dat în judecată statul român din cauza lipsei de recunoaștere și protecție legală pentru familiile lor, formate din persoane de același sex, conform impact.ro.

În acest context, CEDO obligă statul român să adopte o legislație prin care să recunoască cuplurile de același sex, după ce a stabilit că țara noastră încalcă dreptul la viață de familie al cuplurilor gay.

„Curtea observă că – atât la momentul în care reclamanţii au depus cererile la Curte, cât şi în prezent – nu existau şi nu există dispoziţii în legislaţia română care să recunoască căsătoria între persoane de acelaşi sex sau o altă formă de parteneriat pentru cuplurile de acelaşi sex. Dimpotrivă, Codul civil nu recunoaşte în mod expres astfel de parteneriate”, se arată în decizia CEDO.