Cei mai bogaţi 1% dintre americani au câştigat peste 6.500 de miliarde de dolari în timpul pandemiei de Covid

Publicat: 19 oct. 2021, 14:36, de Otilia Caloian, în ECONOMIE , ? cititori
Cei mai bogaţi 1%  dintre americani au câştigat peste 6.500 de miliarde de dolari în timpul pandemiei de Covid

Bogații Americii s-au îmbogățit inclusiv pe perioada pandemiei de Covid-19. Doar 1% dintre cei mai înstăriți americani au câștigat peste 6.500 miliarde de dolari, de la începutul “Erei Coronavirus”.

Cei mai bogaţi 10% dintre americani deţin 89% din toate acţiunile burselor din Statele Unite ale Americii, procent record care scoate evidență rolul pieţei de capital în creşterea inegalităţilor din principala economie a lumii, informează CNBC.

Dintre aceștia, 1% au înregistrat câștiguri de peste 6.500 miliarde de dolari în timpul pandemiei de Covid-19, în timp ce 90% dintre toți cetățenii americani au câștigat, toți la un loc, 1.200 de miliarde de dolari, potrivit datelor Rezervei Federale. Numărul acţiunilor şi fondurilor mutuale deţinute de cei mai bogaţi 10% a ajuns la un maxim istoric în al doilea trimestru al acestui an, în timp ce 90% dintre americani deţin circa 11% din acţiuni, de la 12% înainte de pandemie.

Piaţa americană de capital, care a crescut de aproape două ori de la declinul din martie 2020, s-a apreciat cu aproximativ 40% din luna ianuarie a anului trecut şi a reprezentat principala sursă de creare a averii în America din timpul pandemiei, dar şi principalul factor de inegalitate.

Aproape 70% din totalul câştigurilor obţinute în ultimul an şi jumătate de cei mai bogaţi americani s-au datorat acţiunilor.

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele