Cel mai mare lac termal subteran din lume a fost descoperit în Europa. Unde se află
La peste 100 de metri sub pământ, ascuns într-un labirint de roci calcaroase, un lac uriaș cu apă termală a fost identificat de cercetători în sudul Albaniei. Descoperirea este considerată una dintre cele mai importante din speologia europeană recentă, specialiștii vorbind despre cel mai mare lac termal subteran cunoscut până acum.
Anunțul a fost relatat de Mediafax, iar detaliile au fost publicate de publicația Ecoticias.
Unde se află „Lacul Neuron”
Bazinul subteran, denumit „Lacul Neuron”, se află la 127 de metri adâncime, în Peștera Atmos, aproape de granița Albaniei cu Grecia. Pentru a-i determina dimensiunile exacte, echipa de cercetare a utilizat tehnologii moderne de scanare LiDAR și cartografiere sonar.
Măsurătorile arată că lacul are aproximativ 138 de metri lungime și 42 de metri lățime. Volumul estimat este de circa 8.335 de metri cubi de apă caldă, bogată în minerale.
Temperatura apei rămâne constantă, în jur de 26 de grade Celsius, în timp ce aerul din peșteră variază între 15 și 29 de grade Celsius. În apropiere, izvoarele eliberează aproximativ 200 de litri de apă pe secundă.
Cum s-a format lacul
Formarea Lacului Neuron este rezultatul unui proces geologic rar, cunoscut sub numele de speleogeneză cu acid sulfuric. Apele bogate în hidrogen sulfurat reacționează cu oxigenul, iar interacțiunea chimică modelează în timp structura calcarului.
Acest mecanism contribuie la apariția unor camere subterane vaste și la dezvoltarea sistemelor termale. În astfel de medii, reacțiile chimice joacă un rol esențial în remodelarea rocilor și în crearea unor spații de mari dimensiuni, invizibile la suprafață.
Ce arată testele făcute de cercetători
Specialiștii spun că descoperirea oferă indicii importante despre modul în care apele subterane interacționează cu fluxurile geotermale. Testele realizate cu substanțe trasor au arătat că apa circulă prin sistemul carstic mult mai rapid decât se estima anterior, atingând viteze de până la 30 de kilometri pe zi.
Această viteză sugerează că rețeaua de peșteri funcționează ca un sistem conectat de conducte naturale. În consecință, eventualele surse de poluare de la suprafață ar putea ajunge rapid în adâncime, afectând ecosistemele fragile din subteran.
Rezultatele cercetării au fost publicate în revista științifică International Journal of Speleology, iar autorii subliniază că înțelegerea acestor conexiuni este esențială pentru protejarea resurselor de apă.
Ecosisteme ascunse și riscuri potențiale
Peșterile bogate în sulf pot susține ecosisteme care nu depind de lumină solară, ci de energie chimică. Astfel de habitate pot adăposti insecte și specii adaptate la condiții extreme.
Cercetătorii colaborează în prezent cu autoritățile locale pentru a proteja sistemele de peșteri, în contextul unor temeri că proiectele regionale de baraje ar putea afecta echilibrul fragil al zonei. Specialiștii atrag atenția că inclusiv lacurile aflate la mari adâncimi rămân conectate la mediul de la suprafață, prin rețele subterane complexe.