Un român a construit cel mai mare terminal de transbordare a cerealelor din Europa. Se află la Dornești, la granița cu Ucraina

Publicat: 05 apr. 2024, 06:45, de Viorela Pitulice, în Agricultura , ? cititori
Un român a construit cel mai mare terminal de transbordare a cerealelor din Europa. Se află la Dornești, la granița cu Ucraina

Milionarul Gruia Stoica, fondatorul Grampet Group, a investit 10 milioane de euro în cel mai mare terminal de transbordare a cerealelor din Europa, construit la Dornești (Suceava), în apropiere de granița cu Ucraina.

Grampet Group a anunţat finalizarea şi începerea testelor pentru terminalul de la Dornești, la frontiera cu Ucraina.

„România are un rol major în funcţionarea culoarelor de solidaritate create de ţările membre UE pentru a facilita transportul mărfurilor provenite din Ucraina. După declanşarea războiului, operatorii feroviari din cadrul Grampet Group au contribuit substanţial la fluidizarea traficului şi reactivarea coridoarelor principale pe axa Nord-Sud, asigurând transportul a peste 1,5 milioane de tone de mărfuri în relaţia cu Ucraina”, a declarat Gruia Stoica, preşedintele Grampet Group.

Noul complex de la Dorneşti va permite transportul a 240.000 de tone de cereale şi produse agricole lunar, devenind astfel un punct strategic în fluidizarea traficului de mărfuri până în portul Constanţa.

Terminalul de la Dorneşti, primul operat de Grup Feroviar Român şi al cincilea de Grampet Group, este proiectat să funcţioneze permanent.

Cu o capacitate maximă proiectată de 3 milioane de tone, complexul este dotat cu o staţie de încărcare a vagoanelor (128 metri lungime) şi una de descărcare (120 metri lungime), ce permit încărcarea/descărcarea simultană a opt vagoane. Reprezentanții companiei susțin că dotările sunt similare cu cele ale terminalelor din porturile maritime şi fluviale, ceea ce permite transportul produselor fără pierderi de calitate şi la capacitate maximă, respectiv 500 de tone pe oră.

Toate procesele tehnologice sunt automatizate şi coordonate de echipe dedicate de specialişti. În plus, fiecare linie/bandă transportoare poate lucra pe un traseu separat sau simultan în perechi, ceea ce asigură un flux de transport continuu şi rapid pentru cerealele şi produsele agricole provenite din Ucraina şi destinate exportului prin portul Constanţa.

După finalizarea perioadei de testare, urmează să fie inaugurat cel mai mare terminal de transbordare a produselor agricole din Europa.

Afacerile Grampet

Înfiinţat în urmă cu 25 de ani, grupul de companii Grampet este astăzi cel mai mare grup feroviar şi operator logistic privat din România şi din Europa Centrală şi de Sud-Est.

Structura sa acoperă în mod strategic întregul lanţ de soluţii şi produse de transport feroviar: servicii de transport feroviar marfă; construcţii, reparaţii şi modernizarea materialului rulant; producţia de piese de schimb; închiriere de material rulant; transbordarea mărfurilor; servicii logistice, precum şi soluţii inovatoare de IT pentru operatorii feroviari.

Compania sa fanion – Grup Feroviar Român (GFR) – este cel mai mare operator privat feroviar din România, cu o poziţie strategică în industrii cheie precum petrol şi gaze, construcţii şi agricultură. Totodată, 20% din transporturile realizate de GFR sunt la nivel internaţional.