Cel mai mic preț al gazelor naturale din ultimele 18 luni

Publicat: 03 oct. 2023, 14:30, de Andreea Caraua, în Internațional , ? cititori
Cel mai mic preț al gazelor naturale din ultimele 18 luni

În Europa, prețurile de referință la gaze naturale este în scădere din cauza cererii foarte mici. Marți, contractul la gaze cu livrare în luna noiembrie a scăzut cu 5,4%.

Temperaturile din vestul Europei vor depăși pragul de 20 de grade Celsius în weekend și vor fi peste valorile normale, cel puțin până la mijlocul lunii octombrie, informează firma de prognozare Maxar Technologies.

Astfel, debutul sezonului de livrare a agentului termic va întârzia mai mult, după temperaturile ridicate înregistrate și în luna septembrie.

Între timp, depozitele de gaze nu se opresc din aprovizionare iar, conform datelor Gas Infrastructure Europe, depozitele din regiune sunt pline în medie de 96%.

Consumul de gaze din Europa și Marea Britanie a fost cu 9% mai mic în septembrie 2023 față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit directorului de analiză al ICIS, Tom Marzec-Manser. Mai mult, consumul de gaz este cu 20% mai mic decât media lunii septembrie a anilor 2017-2021.