Cel mai puternic RMN din lume a furnizat primele imagini

Publicat: 09 oct. 2021, 11:30, de Eliza Popa, în ESENȚIAL , ? cititori
Cel mai puternic RMN din lume a furnizat primele imagini

Cel mai puternic RMN din lume, care a fost creat pentru a observa corpul uman, în special creierul, a livrat într-un centru medical din apropiere de Paris primele sale imagini, după ce a scanat un dovleac Hokkaido.

Potrivit AFP, aparatul ISEULT reprezintă încununarea a peste 20 de cercetări ştiinţifice şi a unui parteneriat franco-german, coordonat de Comisariatul pentru energie atomică (CEA) şi la care au participat mai multe companii industriale, precum cea germană Siemens Healthineers. Aparatul este unul ieşit din comun, cu o putere de 11,7 Tesla, adică de 230.000 de ori mai mare decât cea a câmpului magnetic terestru. Dispozitivele actuale de examinare medicală dezvoltă o putere de cel mult 3 Tesla.

Fabricarea magnetului său a necesitat şase ani de muncă, pentru a asambla mii de kilometri de fire dintr-un aliaj rar, niobiu-titan, care compun uriaşa sa bobină de 45 de tone.

Noul star de la NeuroSpin

Magnetul însuşi este menţinut la o temperatură apropiată de zero absolut (-271 de grade Celsius) de un circuit compus din mii de litri de heliu lichid care elimină orice rezistenţă la trecerea curentului electric prin bobină. Întregul ansamblu, găzduit de un cilindru cu 5 metri lungime şi tot 5 metri înălţime, a devenit astfel noul star de la NeuroSpin, un centru de cercetare în domeniul imagisticii cerebrale din cadrul CEA, situat în oraşul Saclay.

Centrul găzduieşte deja şi alte aparate de vârf, precum modele de IRM care dezvoltă 7 T sau chiar 17 T, dar care au un tunel prea mic şi care pot să scaneze doar animale. În schimb, ISEULT, având o deschidere de 90 de centimetri, va deveni cel mai puternic RMN care va putea găzdui un corp uman în tunelul său.

Maşina vizează o rezoluţie mai mică de o jumătate de milimetru şi „o creştere de 10 ori a calităţii semnalului”, care va permite medicilor „să ajungă la o fineţe mai mare în privinţa rezoluţiei structurilor spaţiale ale creierului”, pentru a îi înţelege mai bine anatomia şi funcţionarea în timpul exercitării unor sarcini cognitive, precum şi evoluţia unor patologii neurodegenerative (Parkinson şi Alzheimer), afecţiuni psihiatrice (tulburare bipolară) şi vasculare.