Cele trei propuneri ale unui lider PSD pentru ieșirea din criza politică: „Văd foarte multe orgolii care trebuie depășite”

Publicat: 18 iul. 2026, 17:39, de Gabriela Gogu, în POLITICĂ , ? cititori
Cele trei propuneri ale unui lider PSD pentru ieșirea din criza politică: „Văd foarte multe orgolii care trebuie depășite”

În mijlocul crizei politice care a lăsat România fără un guvern stabil, PSD pune pe masă trei variante concrete pentru deblocarea situației: un nou Executiv cu partidele proeuropene, revenirea la rotație sau un cabinet de tehnocrați. Liderul social-democraților, Victor Negrescu, exclude alegerile anticipate și cere un pact național pentru stabilitate.

Propunerile liderului PSD pentru ieșirea din criza politică

În plină criză politică, un lider de vârf al PSD, Victor Negrescu, prim-vicepreședinte al partidului, a prezentat trei variante pentru deblocarea situației: formarea unui nou guvern cu formațiunile proeuropene, revenirea la formula de rotație sau instalarea unui cabinet de tehnocrați. Negrescu a menționat și posibilitatea alegerilor anticipate, dar a subliniat că acestea „nu sunt de dorit din perspectiva stabilității României”.

Social-democrații susțin ideea unui pact național pentru a depăși disputele din ultimele luni și a permite o guvernare comună. Negrescu a declarat că a propus ca toate partidele proeuropene să se întoarcă la masă și să identifice un nou premier, probabil propus și agreat de PNL.

„Văd foarte multe orgolii care trebuie depășite, pentru că nu prea există alternative. (…)Ar trebui ca, în jurul unor proiecte majore – fie că vorbim despre fondurile europene, fie despre aderarea la OCDE – să reușim să depășim aceste dispute și să conturăm o direcție pentru țară”, a spus Victor Negrescu, la Digi24.

Cele trei scenarii enumerate de PSD pentru ieșirea din criză sunt:

  • un nou guvern cu formațiunile proeuropene
  • revenirea la sistemul de rotație la guvernare
  • un guvern de tehnocrați

Potrivit acestuia, pentru formarea unui nou Executiv este nevoie de un acord politic larg, care să treacă dincolo de partide și să asigure stabilitatea până la următoarele alegeri parlamentare.

Criza politică riscă să se prelungească până în toamnă

Criza politică riscă să se prelungească până în toamnă. În lipsa unei majorități clare și a unui acord între partidele proeuropene, șansele ca președintele Nicușor Dan să facă o nouă desemnare de premier curând sunt minime.

Astfel, Guvernul condus interimar de Ilie Bolojan ar putea rămâne la Palatul Victoria cel puțin până în septembrie, când legislativul își reia activitatea în sesiune ordinară. Șeful spatului a transmis că nu va nominaliza un nou premier fără o majoritate parlamentară clară și stabilă.