Celebrul brand Hermes vine la București, cu un magazin propriu!

Publicat: 27 feb. 2024, 08:54, de Magda Marincovici, în LIFESTYLE , ? cititori
Celebrul brand Hermes vine la București, cu un magazin propriu!
foto: Turbologo

Grupul Hermes, reprezentant faimos al industriei luxului pe plan mondial, intenționează să deschidă un magazin propriu în București, în zona Ateneului.

Celebrul brand francez va veni direct, nu în franciză. Intrarea pe piața din România a grupului francez Hermes este considerată foarte importantă pentru industria locală de lux, după ce, în 2008, un alt brand de top, Louis Vuitton, inaugura un magazin propriu la București.

Casa Hermes a fost fondată în 1837 , în Franța. Axel Dumas care ”patronează” grupul, reprezintă a șasea generație a familiei. În prezent, compania deține 300 de magazine , în 45 de țări și 50 de fabrici proprii, în special în Franța.

Brandul Hermes are magazine în principalele oraşe ale lumii. În Europa Centrală  şi de Est este prezent în Varşovia şi Praga. Alte buticuri sunt în Grecia, Turcia şi Austria.

Potrivit ZF, în legătură cu noul magazin, grupul a testat piața de la Bucureşti şi Budapesta. În final,  a fost aleasă Capitala României, ”într-un vot de încredere rar pe piaţa de lux”.