Cercetători care au vorbit public despre Covid, amenințați cu moartea

Publicat: 14 oct. 2021, 19:49, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Cercetători care au vorbit public despre Covid, amenințați cu moartea

Oamenii de știință din întreaga lume au primit amenințări cu moartea sau cu agresiuni sexuale după ce au vorbit în presă despre Covid-19, potrivit unui sondaj publicat recent.

Oamenii de știință – în principal cei din Marea Britanie, Germania și SUA – spun că au primit e-mailuri și mesaje abuzive sau amenințătoare, inclusiv amenințări cu moartea, prin telefon sau pe rețelele de socializare, și au fost publicate adresele lor de domiciliu. Șase dintre cei 321 de oameni de știință care au participat la sondaj au declarat că au fost atacați fizic.

Mai precis, dintre cei 321 de oameni de știință chestionați de revista Nature, 15% spun că au primit amenințări cu moartea și 22% au fost amenințați cu violență fizică sau sexuală ca urmare a faptului că s-au exprimat public despre pandemie. Două treimi spun că au avut o experiență negativă după ce au apărut în mass-media. Oamenii de știință au dezvăluit modul în care au fost hărțuiți sau intimidați și, în unele cazuri, au încetat să-și mai împărtășească opiniile în mod public.

Imagini cu oameni spânzurați și sicrie

Cele mai frecvente opinii declanșatoare ale atacurilor au fost legate de atitudinea lor cu privire la vaccinarea împotriva Covid, măștile, originile SARS-Cov-2 și eficacitatea medicamentelor pentru tratarea bolii, inclusiv ivermectina, medicament antiparazitar care a fost susținut de anti-vacciniști. Dr. Andrew Hill, farmacolog la Universitatea din Liverpool, a primit imagini cu oameni spânzurați și sicrie după ce el și colegii săi au publicat în iulie o meta-analiză care sugera că ivermectina poate ajuta la tratarea Covid. A retras apoi lucrarea, pe motiv că are dubii cu privire la datele care stau la baza unuia dintre studiile pe care le analizaseră.

Dipă cum notează The Guardian, revista Nature a chestionat oameni de știință din șapte țări, care au vorbit în mass-media despre Covid, după un sondaj realizat pe 50 de oameni de știință de către Australian Science Media Center, care a constatat că șase (12%) au primit amenințări cu moartea și alți șase (12%) au fost amenințați cu violența sexuală.

Eșantionul mult mai mare al revistei Nature arată că proporții mai mari de oameni de știință au fost la victime ale abuzului, ostilității, agresivității verbale sau amenințărilor. Mai mult de doi din cinci au spus că au suferit emoțional sau psihologic.