Cercul de foc al naționalism-populismului: România prinsă într-o horă de regimuri iliberale

Europa de Est arde mocnit sub un cerc de foc populist și naționalist, iar România stă fix în mijlocul acestei fierberi. Într-o regiune în care autocrații și falșii eroi ai naționalismului își împart puterea, provocarea noastră e mai mult decât politică – e existențială. E lupta de a păstra o democrație vie când toți vecinii par să alunece spre altceva.

O vecinătate agitată și amenințătoare

România, mică insulă de democrație relativ stabilă, e înconjurată din toate părțile de un amestec periculos de populism, naționalism și tendințe autoritare. Când ne uităm la hartă, e ca și cum am vedea un cerc de foc care arde la marginea casei noastre. Moldova, surioara mai mică, trăiește și ea cu speranța unei Europe care se tot depărtează și se apropie în același timp. Ucraina, cu un picior în tranșee și celălalt în speranță, e în plin război – un caz special. Dar în rest, vecinii noștri dansează pe ritmuri autocratice care nu ne pot lăsa indiferenți.

Serbia: țara lui Vučić și a „eternului astăzi”

Serbia lui Aleksandar Vučić a devenit o poveste clasică a autocrației de secol XXI: putere concentrată, presă controlată și un discurs naționalist care ține cald electoratul. Chiar și când acoperișurile gării din Novi Sad cad peste oameni, iar străzile se umplu de protestatari furioși, Vučić rămâne stăpânul absolut, meșter în a transforma orice eșec într-un elogiu al stabilității. Serbia, deși visează la Europa, preferă să-și păstreze propriile reguli și propriul trecut glorificat.

Ungaria: orbánismul de export

În Ungaria, Viktor Orbán e stăpân pe o „democrație iliberală” care și-a găsit ritmul. Mass-media e domesticită, universitățile independente au fost gonite, iar Europa e luată la mișto cu o nonșalanță balcanică. Orbán e deja exportator de discurs: de la suveranism până la modelul de guvernare care combină ortodoxia „valorilor tradiționale” cu economia subvenționată și cu un naționalism învechit dar eficient.

Slovacia: Fico și tentația puterii absolute

La Bratislava, Robert Fico s-a întors în fotoliul de premier cu un singur scop: să rescrie regulile jocului. Slovacia era pe cale să devină o poveste de succes european, dar Fico și-a recucerit electoratul cu promisiuni de „lege și ordine” și cu un ochi atent spre Moscova. Rezultatul? Un cocktail de populism și pro-rusism care reînvie demonii trecutului și bagă în ceață viitorul.

Austria: extrema dreaptă care bate la ușă

Austria e un paradox: un stat profund occidental care cochetează constant cu extrema dreaptă. Partidul Libertății (FPÖ) a fost aproape să formeze guvernul, dar partidele centriste au făcut zid. Totuși, umbrele rămân: FPÖ e acolo, așteaptă momentul potrivit și vinde iluzia „Austriei pentru austrieci” cu o retorică populistă care prinde la publicul nemulțumit și la cei care se tem de „valul de migranți” și de Bruxelles.

Bulgaria: instabilitate și dependențe vechi

În Bulgaria, guvernele cad și se ridică mai repede decât clădirile de la periferia Sofiei. În 2025, un nou guvern cu iz pro-rus a apărut din cenușa alegerilor, promițând stabilitate, dar aducând cu el ecouri de la Kremlin și vechi reflexe balcanice. Corupția și lipsa unei direcții clare fac din Bulgaria un actor imprevizibil și o poartă de influență pentru interesele rusești în regiune.

Polonia: de la Kaczyński la alt Kaczyński

Polonia e un caz aparte – o țară cu o economie vibrantă, dar și cu un naționalism de tip conservator ortodox, împachetat în retorica „Polonia creștină”. Legea și Justiția (PiS), sub umbrela lui Jarosław Kaczyński, a reușit ani la rând să slăbească independența justiției și să polarizeze societatea. Deși alegerile din 2023 au mai temperat impulsurile autoritare, naționalismul și retorica suveranistă rămân adânc înrădăcinate. Candidatul conservator Karol Nawrocki a fost ales președinte al Poloniei după ce l-a învins la limită pe primarul liberal al Varșoviei, Rafał Trzaskowski. Dreptul de veto al lui Nawrocki ar putea face politica poloneză mai imprevizibilă și ar putea zgudui UE. Iată, deci, încă un pion rusesc într-o țară extrem de importantă pentru NATO…

Cehia: scandalul bitcoin și „Don Pablo”

La Praga, scandalul cu „Don Pablo” Blažek – ministrul Justiției prins cu un „cadou” de 40 milioane de euro în bitcoin de la un traficant de droguri – a zguduit încrederea în guvernul pro-european al lui Petr Fiala. Babiš, veșnicul oportunist, stă la pândă și folosește scandalul ca pe un ciocan electoral, mizând pe oboseala și scepticismul cehilor. Cehia, la fel ca Polonia, e prinsă între două drumuri: unul spre consolidarea democrației europene, altul spre prăpastia populismului.

Rusia: „țarul modern” și bastonul de la Kremlin

În Rusia, Vladimir Putin nu se mai obosește să mimeze democrația. Războiul din Ucraina a devenit scutul perfect pentru a strânge lațul și a legitima orice abuz. Rusia e epicentrul autoritarismului – locul de unde vin banii, dezinformarea și „consultanța” pentru toți vecinii care vor să-și rescrie constituțiile ca să rămână veșnici la putere.

Rusia, păpușarul absolut al acestor regimuri, e un actor care știe să joace dur. Nu e vorba doar de tancuri și de gaz – e vorba de o artă perfidă a manipulării, o orchestră de propagandă care cântă în urechile politicienilor cu porniri autocratice din toată regiunea. De la Budapesta la Sofia, de la Belgrad la Bratislava, Kremlinul livrează nu doar idei, ci și bani, soft power și un scenariu vechi: „Să vă fie teamă de Vest și să-l disprețuiți. Noi suntem salvarea, veșnica alternativă la democrație”.

Moscova alimentează acest cerc de foc cu o combinație perfectă de minciună și nostalgie. Ajutoare „strategice” și parteneriate opace, rețele de troli și agenți de influență – toate împletite cu un discurs despre „valorile tradiționale” și „apărarea identității”.

În realitate, e doar un export de corupție și de control, un plan de a ține țările din jur captive într-un labirint de frică și neîncredere. Rusia joacă șah cu nervii noștri, iar fiecare pion populist e un pas în plus spre destrămarea solidarității europene. Și în mijlocul acestei strategii, România e forțată să-și păstreze luciditatea – să înțeleagă că miza e mai mare decât politica de moment: e însăși esența libertății noastre.

România: în miezul cercului de foc

România se uită la acest „cerc de foc” cu un amestec de teamă și realism. Ne mândrim că avem instituții europene și o justiție (cât de cât) independentă, dar influențele populiste și tentaculele rusești sunt mai aproape decât am vrea să credem. Dinspre Belgrad vin promisiuni de „ordine”, dinspre Budapesta vin modele de „suveranism”, iar dinspre Moscova vin amenințări directe și indirecte.

Cum am ajuns aici și provocarea actuală:

Cum am ajuns în acest cerc de foc? Pornind de la frustrările și neajunsurile tranziției postcomuniste, trecând prin crizele economice, migrația și temerile culturale – toate au hrănit ideea că „un lider puternic” sau „vocea națiunii” sunt soluția. De la Belgrad la Budapesta și de la Varșovia la Sofia, naționalismul s-a născut ca răspuns la un Occident văzut ca distant și arogant. Pe fundalul acestor neliniști, propaganda rusească și nostalgia după ordine autoritară și-au găsit teren fertil.

Pentru România, presiunea e colosală. Ne vedem înconjurați de regimuri care vând iluzii periculoase: stabilitate fără democrație, prosperitate fără stat de drept. Fiecare dintre aceste regimuri ne testează limitele și nervii – prin discursuri radicale, prin provocări diplomatice, prin exemplul molipsitor al „democrațiilor iliberale”. Suntem, poate, ultima redută dintr-o Europă de Est care își uită visul democratic, iar provocarea noastră e să nu capitulăm nici la urne, nici în suflet.

Un test pentru democrația noastră

România e chemată să facă mai mult decât să reziste – e chemată să devină un exemplu. Să demonstreze că valorile democratice nu sunt doar lozinci de campanie, ci un mod de a respira și de a construi viitorul. Într-un peisaj regional în care populismul și autoritarismul cresc ca buruienile, singura armă reală e luciditatea – și o solidaritate europeană care nu poate fi doar pe hârtie.

Așa arată cercul de foc în care suntem prinși. Dar la fel de bine poate fi și cercul nostru de voință – voința de a rămâne democrați, oricât de tare ar arde flăcările în jur.