Cererea de panouri fotovoltaice a crescut și de până la 100 de ori, furnizorii sufocați de comenzi

Publicat: 06 nov. 2022, 08:00, de Viorela Pitulice, în ESENȚIAL , ? cititori
Cererea de panouri fotovoltaice a crescut și de până la 100 de ori, furnizorii sufocați de comenzi

Cererea de panouri fotovoltaice a explodat în ultima perioadă, pe fondul majorării prețurilor la energie și a interesului ridicat pentru producerea de energie verde. Solicitările s-au majorat și de până la 100 de ori, cum este cazul firmei Euro Green Energy din Timișoara, de exemplu, și ar putea să fie și mai mari, dacă nu ar exista problemele legate de asigurarea forței de muncă.

“Nu sunt suficienți oameni să instalăm cât este de lucru. Dacă 10% din ce am discutat la Indagra, de exemplu, s-ar concretiza, am avea de muncă doi ani de acum încolo. Este o explozie a cererii și suntem depășiți de numărul de comenzi”, a declarat pentru Puterea Ovidiu Costea, patronul firmei Euro Green Energy, care recunoaște că ia în calcul să aducă muncitori din străinătate.

“Pot aduc oameni calificați, există oameni calificați în India și probabil și în alte zone, dar mai degrabă aș lucra cu indieni, pentru că vorbesc engleza, au cultura bunului simț și ea se raportează la autoritate în cadrul firmei”, a mai spus Costea.

La acest moment, firma din Timișoara are în derulare un număr de 14 proiecte mari, care vizează în principal montarea de panouri fotovoltaice pe fabrici, inclusiv cele din industria alimentară. De altfel, după cum ne-au declarat reprezentanții firmei, activitatea este concentrată în principal pe proiecte de dimensiuni mari și parcuri fotovoltaice.

Printre clienți se numără, însă, și fermierii, care își montează panouri fotovoltaice pe hale, dar și în câmp pentru a-și asigura energia necesară pentru irigații. Nu în ultimul rând, aceștia mai apelează și la pompele de căldură care constituie o soluție de luat în seamă în legumicultură, de exemplu.

De asemenea, mai trebuie menționat și faptul că Euro Green Energy a instalat sisteme de energie solară în regiunea Bayern Germania, atât la sol, cât și sisteme de acoperiș solar, după cum ne-a precizat Ovidiu Costea.

Echipamentele sunt aduse în principal din China, asiaticii fiind cei mai mari producători de panouri fotovoltaice la acest moment la nivel mondial.

România are un potential uriaș pe segmentul producerii de energie fotovoltaică, fiind așteptată o triplare a capacității în perioada 2021-2030, ceea ce înseamnă o creștere de la 1,39 GW, în 2020 la 4,25 GW, în 2030.

Citește și Tractorul românesc, la mare căutare. Care este motivul pentru care s-au dublat vânzările