CFR Cluj – AZ Alkmaar 0-1, în Grupa D a Conference League. Petrila a nimerit bara, în finalul meciului

CFR a continuat evoluțiile slabe din ultimele meciuri și a fost învinsă de AZ Alkmaar, scor 0-1, într-un meci disputat joi seară în etapa a treia din Conference League.

Prima ocazie a partidei a avut loc în minutul 15 și i-a aparținut echipei oaspete. Clasie a șutat de la marginea careului, dar minge a  lovit bara. AZ Alkmaar a deschis scorul două minute mai târziu, prin Karlsson care a marcat cu o lovitură de cap din 6 metri. La faza anterioară, un gol al lui Debeljuh a fost anulat pentru offside.

Prima ocazie a CFR-ului a avut loc la jumătate primei reprize. Debeljuh a trimis din lateral cu piciorul stâng. Debeljuh a avut o nouă ocazie de gol, în minutul 54, când a reluat cu capul, o centrare, iar mingea s-a dus puțin pe lângă poartă. Ofensiva echipei ardelene a fost extrem de slabă.

Cu patru minute înainte de final, Petrila a executat un corner direct pe poartă, iar mingea a lovit bara tranvsersală!

Au evoluat echipele:

CFR Cluj: Bălgrădean – Manea, Burcă, Cestor, Camora – Păun (Alibec ’72), Bordeianu (Rodriguez ’82), Culio (Boateng ’46) – Deac, Debeljuh (Petrila ’61), Omrani (Costache ’82). Antrenor: Dan Petrescu

AZ Alkmaar: Vindahl-Jensen – Sugawara, Hatzidiakos, Martins Indi, Wijndal (Witry ’68) – Midtsjo, De Wit (Duin ’63), Clasie – Gudmundsson (Reijnders ’81), Pavlidis (Evjen ’64), Karlsson. Antrenor: Pascal Jansen

În aceeaşi grupă, Jablonec și Randers au remizat, scor 2-2. CFR Cluj a pierdut cu Jablonec, scor 0-1, și a remizat cu Randers, scor 1-1, în primele două etape. CFR Cluj rămâne ultima în Grupa D din Conference League, cu un singur punct acumulat.

CLASAMENT

Etapa a patra programează, la 4 noiembrie, de la ora 19.45, partidele AZ Alkmaar – CFR Cluj şi Randers – Jablonec.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Romgaz, compania statului, ignoră cu bună știință deciziile instanțelor de judecată

La nivelul SNGN ROMGAZ SA Sucursala Târgu Mureș nu au fost respectate deciziile emise atât de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, cât și...

Clotilde închide locurile de joacă din sectorul 1

Primăria Sectorului 1 din București se confruntă cu o situație fără precedent: închiderea locurilor de joacă începând cu 1 aprilie. Decizia drastică vine ca...