Champions League: Young Boys Berna – CFR Cluj 3-1. Ce urmează pentru campioana României

Publicat: 10 aug. 2021, 23:31, de Vlad Ciotoran, în SPORT , ? cititori
Champions League: Young Boys Berna - CFR Cluj 3-1. Ce urmează pentru campioana României

CFR Cluj a fost învinsă de Young Boys Berna, scor 3-1, într-un meci disputat marți seară, în Elveția, în manșa a doua a turului III preliminar al Ligii Campionilor. În tur, scorul a fost 1-1.

CFR Cluj a deschis scorul în minutul 4. Deac i-a pasat lui Omrani, iar francezul a înscris. Prima ocazie a elvețienilor a avut loc în minutul 16, prin Siebatcheu. Elvețienii au egalat în minutul 23, prin același Siebatcheu. Două minute mai târziu, Ngamaleu a marcat cu un șut din afara careului, pentru 2-1.

Elvețienii au continuat să atace, iar în minutul 34 Manea a respins o minge de pe linia porții. Cu trei minute înainte de pauză, Siebatcheu a reușit dubla, cu un șut din interiorul careului. Din minutul 63, CFR Cluj a evoluat în inferioritate numerică. Alexandru Păun a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene.

CFR Cluj va evolua în play-off-ul Europa League, împotriva formației Steaua Roșie Belgrad, din Serbia.

Au evoluat echipele:

Young Boys: Faivre – Hefti (Maceiras ’82), Camara, Zesiger, Garcia – Fassnacht, Martins (Sierro ’87), Aebischer (Rieder ’67), Ngamaleu – Elia (Mambimbi ’82), Siebatcheu (Kanga ’88). Antrenor David Wagner;

CFR Cluj: Arlauskis – Susici, Manea, Cestor, Bouhenna, Camora – Deac, Fofana (Rodriguez ’46), Sigurjonsson (Alibec ’46), Păun – Omrani (Costache ’77). Antrenor Marius Şumudică.