Charley Ottley, realizatorul documentarelor Wild Carpathia și Flavors of Romania: „Noi am fost Ministerul Turismului”

Publicat: 02 dec. 2021, 09:30, de Raluca I. Heroiu, în Travel , ? cititori
Charley Ottley, realizatorul documentarelor Wild Carpathia și Flavors of Romania: „Noi am fost Ministerul Turismului”

Documentarele Wild Carpathia și Flavors of Romania au avut menirea de a promova turismul românesc. Charlie Ottley, realizatorul acestora, acuză autoritățile din țara noastră că nu sunt capabile să facă mai multe pentru a atrage turiști străini.

Charlie Ottley spune într-un interviu pentru Digi24 că în ultimul an și jumătate a făcut tot ce a putut pentru a promova România și că este nevoie de o campanie puternică de publicitate pentru a aduce turiști în țară.

„Avem nevoie cu disperare să promovăm turismul în această țară, nu doar Delta, ci întreaga țară. Guvernul nu a făcut absolut nimic în această privință, e atât de nefolositor, nu e în stare nici măcar să organizeze un guvern, fără să se alieze cu dușmanii și cu alții. Ce să mai vorbim să aibă un minister al Turismului care să promoveze această țară în afara granițelor.

Ministerul Turismului nu mai e eficient de nu știu câtă vreme. Ultimul a fost unit cu alte ministere. Nu a avut resursele să-și facă treaba. Noi am fost Ministerul Turismului. În ultimul an și jumătate, noi am fost singurii care am făcut lucruri pentru a promova România în străinătate. Anul acesta nu a fost nici măcar la o expoziție, România nu s-a deranjat să meargă.

Marea problemă cu COVID este că oamenii nu mai călătoresc pe distanțe lungi, pentru că este prea înfricoșător, nu mai pleacă departe, dar cred că riscul de a se îmbolnăvi cu COVID este mai mic dacă zboară doar câteva ore. Nu e logic, dar asta fac.

Avem această oportunitate de a merge la alt nivel, de a deschide, de a face publicitate României în lume, în Europa și de a spune, haideți, veniți într-o zonă sălbatică, unde te poți îndepărta de oameni, în sate izolate, în castele retrase, în păduri sălbatice, în munți. Cred că aceste lucruri îi vor atrage din plin pe europeni. Și totuși nu avem pe nimeni care să facă aceste lucruri.

Avem nevoie să facem asta acum, toate celelalte țări fac asta, Polonia, Slovenia, Croația. Toate își fac publicitate, nu doar pe BBC World, dar și pe CNN, peste tot. Fac totul să iasă în față. Avem nevoie să înhățăm turiștii, pentru că fac planuri acum pentru anul viitor. Trebuie să ne asigurăm că revin, pentru că toate hotelurile și restaurantele din această țară se chinuie.

În regulă, există turism domestic, dar sunt multe alte afaceri care sunt pe marginea prăpastiei din cauza pandemiei. Trebuie să le susținem, nu doar prin a nu ne duce în străinătate și să cheltuim banii aici, în România, dar și prin încurajarea altor oameni să vină aici și să vadă cât de frumoasă este România”, a spus Charles Ottley.