Cinci luni fără decizie: Pădurea Băneasa, victima ipocriziei politice
Fostul ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor și deputat liberal Mircea Fechet a criticat dur, în Parlament, lipsa de reacție a autorităților de la vârful Ministerului Mediului privind situația din Pădurea Băneasa. La cinci luni de la transformarea pădurii într-o „șosea urbană”, Fechet avertizează că abuzurile continuă și se adâncesc, alimentate de complicitatea administrativă și interesele politice.
„Cinci luni fără decizie înseamnă cinci luni de abuz. Rar mi-a fost dat să văd ipocrizie mai mare ca deturnarea unui abuz de mediu într-un instrument politic”, a declarat Fechet, acuzând manipularea opiniei publice în contextul campaniei electorale pentru Primăria Capitalei.
Decidenții care închid ochii la abuz doar pentru că le convine politic
Deputatul liberal susține că această „manipulare a subiectului de mediu” subminează încrederea cetățenilor în instituțiile statului și transformă protejarea pădurilor într-o marfă electorală. „Decidenții care închid ochii la abuz doar pentru că le convine politic au înțeles greșit ce înseamnă să fie în slujba oamenilor. Votul de duminică a sancționat dublul standard și oportunismul politic”, a adăugat Fechet.
Fostul ministru a criticat, de asemenea, narativul lansat în spațiul public, care a încercat să diferențieze „rechini imobiliari buni” de cei „răi”, și a denunțat folosirea pădurii ca „portavoce pentru minciuni convenabile politic”. În opinia sa, cei care denunță abuzurile au fost transformați în problema reală, în timp ce abuzatorii imobiliari au rămas nepedepsiți.
Protejarea mediului nu trebuie să fie „monedă de schimb electoral”
Fechet a subliniat că protejarea mediului nu trebuie să fie „monedă de schimb electoral” și a făcut apel la responsabilitate instituțională și morală: „Bucureștenii care iubesc natura cred, la fel ca și mine, că un oraș sănătos se construiește pe principii, nu pe oportunism politic. Tăcerea în fața abuzului nu este și nu va fi niciodată o virtute.”
În perioada mandatului său ca ministru, Fechet a fost un susținător ferm al protejării pădurilor și a avertizat în repetate rânduri că bariera din Pădurea Băneasa reprezintă o „linie roșie” între responsabilitate și ipocrizie. Mutilarea pădurii, spune acesta, creează un precedent periculos într-o Capitală deja afectată de poluare și presiune imobiliară.