Cinci puncte de prim-ajutor pe timp de caniculă vor fi deschise la Timişoara şi Lugoj/ Recomandările meteorologilor

Publicat: 23 iun. 2021, 16:31, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Cinci puncte de prim-ajutor pe timp de caniculă vor fi deschise la Timişoara şi Lugoj/ Recomandările meteorologilor

Autorităţile din judeţul Timiş au organizat cinci puncte de prim-ajutor pe timp de caniculă, la Timişoara şi Lugoj, având în vedere că meteorologii au emis Cod roşu de caniculă pentru joi şi vineri, perioadă în care temperaturile vor ajunge la 41 grade Celsius.

Potrivit reprezentanţilor Diracţiei de Sănătate Publică Timiş, au fost organizate cinci puncte de prim ajutor, la Timişoara şi în Lugoj, în principalele locuri aglomerate, acestea urmând să funcţioneze de joi, în intervalul orar 11.00 – 19.00.

La Timişoara, astfel de puncte de prim-ajutor vor funcţiona la: Oficiul Poştal nr. 1 – B.dul Revoluţiei 1989 nr. 2; Opera Română Timişoara – Agenţia de bilete, – Strada Mărăşeşti, nr. 2; Oficiul Poştal nr. 5, Ghişeul nr. 1, pe strada 1 Decembrie nr. 90; Piaţa Iosefin din Timişoara.

La Lugoj, un punct de prim-ajutor va funcţiona vis-a-vis de Poliţia Municipiului, Piaţa Iosif Constantin Drăgan.

Cele cinci puncte de acordare a primului-ajutor sunt asigurate de personal din cadrul şcolilor postliceale de specialitate şi Societăţii de Cruce Roşie Timiş.

DSP atenţionează că aceste puncte de prim-ajutor nu se substituie controlului medical de specialitate şi consultaţiilor la cabinetul medicului de familie.

Recomandări pe timp de caniculă

Totodată, au fost transmise mai multe recomandări pe timp de caniculă:

– Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii;

– Evitaţi aglomeraţiile, expunerile la soare, efortul fizic intens între orele 11:00 – 18:00;

– Purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;

– Beţi 1,5 – 2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale şi ceaiuri călduţe;

– Mâncaţi fructe şi legume sau iaurt;

– Evitaţi băuturile ce conţin cofeină sau zahăr;

– Nu consumaţi alcool – vă deshidratează şi va transformă într-o potenţială victima a caniculei;

– Nu lăsaţi copiii/animalele de companie singure în autoturism;

– Adresaţi-va medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă, manifestat de dumneavoastră sau de copilul dumneavoastră.