Cinci victime într-un accident rutier pe A1 la Bolintin Deal

Publicat: 04 nov. 2021, 12:44, de Corina Matei, în ACTUALITATE , ? cititori
Cinci victime într-un accident rutier pe A1 la Bolintin Deal

Trei femei și doi bărbați au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat într-o pădure de pe marginea Autostrăzii 1 în zona Bolintin Deal.

Accidentul s-a produs pe A1, la kilometrul 41, pe sensul de mers spre Pitești, joi dimineață, în jurul orei 9.

Pompierii de la ISU Giurgiu, care au ajuns primii la fața locului, anunță că în evenmiment au fost implicate două autoturisme, unul dintre acestea fiind găsit răsturnat, în afara părții carosabile.

La locul accidentului au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, Gărzii de Intervenție Roata de Jos și Gărzii de Intervenție Potlogi (județul Dâmbovița) cu două autospeciale de stingere, dotate cu modul de descarcerare, trei echipaje SMURD și două ambulanțe SAJ.

Cinci persoane, din același autoturism au avut nevoie de îngrijiri medicale. Răniții, trei femei în vârstă de 21, 23 și 46 de ani și doi bărbați în vârstă de 24 și 27 de ani au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital.

Pe lângă coordonarea intervenției, pompierii au deconectat bornele autoturismului răsturnat în pădure, au asigurat măsurile PSI la locul evenimentului și au acționat pentru sablarea carosabilului.

Circulația în zonă nu a fost afectată.