Cine a făcut gropile misterioase descoperite în jurul Stonehenge

Publicat: 28 nov. 2021, 00:03, de Eliza Popa, în LIFESTYLE , ? cititori
Cine a făcut gropile misterioase descoperite în jurul Stonehenge

Stonehenge, considerat unul dintre cele mai misterioase situri arheologice din lume, a fost în centrul atenției iar anul trecut, când cercetătorii au descoperit o serie de gropi săpate în pământ în apropiere, care datează din Neolitic.

Acestea sunt, de fapt, create de om, potrivit unui nou studiu. Mai exact, contrar teoriilor propuse de unii experţi, gropile nu sunt naturale. Cel puţin, având în vedere dimensiunea lor uniformă (9 metri în diametru şi 4,8 metri adâncime), par să fi avut un scop distinct, după cum arată The Guardian.

Ne-am uitat la aproape jumătate dintre ele şi sunt toate la fel”, a declarat Vincent Gaffney, arheolog la Universitatea Bradford, care a condus noul studiu. „Deci, acest lucru arată că este o structură enormă. Poate că a evoluat dintr-o caracteristică naturală, dar nu am localizat asta. Deci, este cea mai mare structură preistorică găsită în Marea Britanie”. În 2020, echipa lui Gaffney a dezvăluit că a mai descoperit ceva nou în timpul cercetării lor: un inel lat de o milă sub pământ care înconjoară Stonehenge şi gropile. Folosind tehnologia care ar putea cerceta locul în care au fost făcute săpături de-a lungul secolelor, el şi cercetătorii săi au presupus că inelul ar fi putut de fapt să facă parte dintr-un sistem ingineresc. Folosind acest inel geologic, constructorii îşi puteau număra paşii pentru a determina forma uniformă a gropilor.

Ce ar fi putut reprezenta aceste gropi rămâne o întrebare deschisă…