Cine amână adevărata Reformă: eterna șmecherie a tergiversării

România, în prag de septembrie 2025, stă cu ochii pe un pachet legislativ care ar trebui să facă istorie și care, în realitate, se dovedește doar încă o foaie de parcurs pusă la dospit într-un sertar: „pachetul doi” de măsuri propus de guvernul Bolojan. Construit pe ideea de reformă reală — sănătate, administrație, fiscalitate, companii de stat, pensii speciale — acest set de schimbări trebuia să scoată țara din mlaștina improvizațiilor bugetare și a corupției endemice.

România, captivă între „pachetul doi” și bâlciul politic

Dar cum e posibil ca un guvern care se laudă cu reformă să nu reușească să miște nimic în luni de zile? Răspunsul e simplu: PSD. Marele partid care se pretinde a fi „stâlpul stabilității” e, de fapt, blocul de piatră pus în calea oricărei schimbări. Sub masca „responsabilității”, PSD a ales tactica preferată: tergiversarea. Un joc etern, în care timpul e folosit ca armă politică, iar reforma devine simplu decor electoral.

PSD și arta pretextelor infantile

PSD își joacă rolul clasic: partidul bătrânului „om politic înțelept” care tot repetă mantra că „nu e momentul” pentru schimbări radicale. Să nu tensionăm coaliția, să nu speriem electoratul, să nu aruncăm țara în haos. Tradus în românește: să nu facem absolut nimic.

E strategia perfectă: te așezi comod în fotoliu, mimezi prudența și, în tot acest timp, nu îți asumi nicio decizie.

PSD invocă ”grija față de om”, dar ceea ce protejează cu adevărat nu este echilibrul social, ci clientelele de partid, oamenii plantați în funcții cheie, șefii de companii de stat care pompează bani către rețelele de interese. O reformă reală ar însemna să le tai oxigenul. Și PSD știe foarte bine că, dacă închide robinetul, pierde voturi și control.

Dar lucrurile nu se opresc aici…

În absența oricărui argument solid, PSD a coborât la nivelul pretextelor puerile, aproape jenante. Timp de săptămâni întregi, discuțiile din coaliție au fost amânate pentru că „USR n-a venit la înmormântarea lui Ion Iliescu”. O scenă halucinantă: în loc să dezbată pensii speciale, investiții sau companii de stat, liderii PSD pun condiții funerare, ca niște bocitoare politice care-și cer tributul simbolic.

Un alt „argument” scos din sertarul improvizației: „USR își strecoară oamenii în funcții cheie, pe mâna lui Bolojan”. PSD știe că aceste numiri sunt parte din mecanismele administrative firești, dar le folosește ca motiv de boicot. A fost suficient ca un secretar de stat să aibă carnet de partid greșit pentru ca PSD să-și declare ofensa și să tragă obloanele discuțiilor, ca un actor capricios care refuză să intre în scenă.

Rezultatul?

O lună întreagă de absență din coaliție. O lună în care România a stat pe loc pentru că PSD a decis că funeraliile, micile jocuri de culise și pretextele inventate sunt mai importante decât un pachet de reformă crucial. E dovada clară că partidul nu doar că nu vrea să facă reformă, dar nici măcar nu mai are decența de a-și ascunde intențiile.

Motivele reale: ce urmărește PSD?

Dincolo de perdeaua de fum, PSD are un plan foarte clar. Și nu are nicio legătură cu interesul public.

1. Cumpărarea de timp

Fiecare zi în care pachetul doi rămâne blocat în sertar e o zi câștigată pentru PSD. Nu trebuie să răspundă nimănui, nu trebuie să aplice nimic, nu pierde electoratul dependent de status quo. Partidul amână inevitabilul, sperând că timpul va aduce o criză sau o oportunitate mai bună.

2. Construirea unei alternative cu AUR

Pe măsură ce scade în sondaje (aproximativ 15% astăzi), PSD își caută viitorul. Și viitorul pare să fie o coaliție cu AUR. Două partide care se acuzau reciproc în 2021–2022, astăzi se tatonează ca viitor „guvern patriotic”. E un joc periculos, dar calculat: dacă reforma Bolojan îi costă electoral, PSD vrea să apară ca partidul care „s-a opus” și care a apărat „interesul național”. În traducere: a apărat sinecurile și voturile.

3. Evitarea responsabilității

Nimeni nu poate acuza PSD de eșecul unei reforme pe care n-a lăsat-o să se întâmple. Este clasicul joc al „vinovatului invizibil”: ei spun „nu noi am blocat, ci contextul”. Doar că acest „context” e fabricat chiar de ei.

PSD și arta șantajului politic

Din 2024 încoace, PSD a folosit aceeași placă: „ieșim de la guvernare”. E amenințarea preferată, instrumentul de presiune care îi ține mereu relevanți. De fiecare dată când trebuie adoptată o măsură dificilă, PSD începe teatrul: „Nu putem accepta, dacă insistați, ieșim din coaliție”.

Numai că nimeni nu mai crede în acest teatru. Poporul vede clar că PSD nu vrea să plece nicăieri. Vrea doar să rămână, să tragă de timp, să lase lucrurile neschimbate până când vine momentul oportun să culeagă electoral.

Amenințările cu „ruptul coaliției” sunt doar preludiul pentru marea alianță de mâine: PSD+AUR. O alianță toxică, care ar marca prăbușirea definitivă a oricărei speranțe de reformă reală.

PSD și armata de primari: șantajul cu ”nevoile comunităților locale”

O rețea imensă, căreia i s-a luat jucăria preferată

PSD deține în prezent 1.677 de primari în toată țara – o adevărată armată de influență locală, capabilă să blocheze sau să accelereze decizii guvernamentale. Această rețea este astăzi furioasă: programul „Anghel Saligny”, cel care a hrănit ani la rând clientela politică din teritoriu, a fost lovit de austeritatea guvernului Bolojan. Finanțările s-au împuținat, proiectele se mișcă lent sau au fost înghețate, iar nemulțumirea crește exploziv.

Guvernul recunoaște: nu mai sunt bani

La final de iulie, vicepremierul Tanczos Barna a spus-o fără ocolișuri: fondurile pentru Saligny s-au terminat. Executivul a decis să finanțeze doar proiectele ajunse în fază avansată de execuție, restul fiind amânate. Măsură logică din punct de vedere bugetar, dar percepută în teritoriu ca o palmă grea: primarii investiseră deja bani și energie în avize, planuri și contracte, iar acum li se spune să aștepte.

Primarii PSD la porțile Guvernului

Pe 4 august, zeci de primari s-au prezentat la Guvern să reclame situația. Mesajul lor a fost simplu: fără bani, comunitățile intră în colaps. Ei cer finanțarea urgentă a proiectelor de infrastructură de bază – apă, canalizare, drumuri –, dar adevărul este că majoritatea „investițiilor” aprobate nu țin de nevoile reale ale oamenilor, ci de interesul electoral al aleșilor locali.

Aberații cu pretenție de dezvoltare

Exemple recente arată grotescul situației: sate fără canalizare, dar cu fântâni arteziene de zeci de mii de euro; comune cu drumuri de pământ, dar cu foișoare și panouri solare instalate la marginea câmpului; cătune cu școli care se prăbușesc, dar cu „centre de agrement” închise și nefolosite. Saligny a devenit, pentru mulți, o mină de bani devalizați pe contracte fără nicio legătură cu interesul comunității.

Șantajul politic mascat în „protest civic”

Revolta primarilor PSD nu este doar expresia unei frustrări legitime. Este și o tactică politică bine gândită. PSD știe că, mobilizând nemulțumirea din teritoriu, transmite guvernului un mesaj clar: „Fără bani, cade coaliția. Fără investiții, cade guvernul.” Clientelismul e îmbrăcat în haine de protest civic, dar miza e strict politică: protejarea rețelelor locale de interese.

Un joc foarte periculos pentru România

Blocajul creat de PSD are efecte grave:

• Administrativ: proiecte vitale pentru comunități sunt puse pe pauză, chiar și cele ajunse aproape de final.
• Politic: PSD pozează în apărător al „micilor comunități”, dar în realitate își salvează baronii locali.
• Electoral: această strategie deschide calea unei eventuale alianțe cu AUR, în care PSD se poate prezenta ca „partidul care a apărat primarii de austeritatea lui Bolojan”.

Concluzia momentului

Cei 1.677 de primari PSD nu sunt doar simpli administratori locali. Sunt veriga vitală prin care partidul își menține puterea reală. Programul „Anghel Saligny”, în loc să fie o resursă pentru modernizarea României, a fost transformat într-o pușculiță politică. Acum, când robinetul s-a închis, PSD încearcă să facă din nemulțumirea primarilor un capital politic, ignorând faptul că România pierde infrastructură, timp și încredere în stat.

Cum arată România blocată de PSD?

Fără reforme, România arată așa:

• Companii de stat pline de directori puși pe pile, cu pierderi masive acoperite din buget.
• Pensii speciale care sapă credibilitatea sistemului și bugetul public.
• Administrații locale care consumă bani fără rezultate, ținute în viață de baroni.
• Sănătate și educație lăsate în urmă, cu spitale și școli care încă funcționează pe improvizații.

Toate acestea nu sunt accidente. Sunt rezultatul direct al lipsei de reformă. Și, mai grav, sunt întreținute voit de PSD, pentru că acest haos le asigură voturi și dependență.

Așteptările PSD: ce mai speră să obțină?

PSD pariază pe oboseala electoratului și pe crizele ciclice. Așteaptă să vină iarna cu facturi mai mari, să scadă economia, să crească șomajul. Atunci vor spune: „V-am spus că Bolojan și dreapta nu pot guverna. Noi avem soluția!”. Și soluția va fi, evident, o coaliție cu AUR.

Într-un scenariu și mai cinic, PSD mizează pe alegeri anticipate. O campanie în care se prezintă ca „victima coaliției”, care „n-a fost lăsată să facă ce trebuie”. Apoi, la braț cu AUR, se instalează într-o guvernare cu discurs naționalist, anti-reformă, dar extrem de eficientă electoral pentru bazinul lor.

PSD și improvizația eternă

De când a intrat în această coaliție, PSD nu a arătat niciun apetit pentru schimbări reale. Tot ce a făcut a fost să-și conserve pozițiile, să împartă posturi, să tragă de timp și să inventeze pretexte. De la „nu e momentul” la „trebuie să discutăm mai mult”, partidul e expert în a transforma orice reformă într-o iluzie.

Românii au văzut filmul ăsta de zeci de ori. Și totuși, filmul rulează din nou. Diferența este că acum România chiar nu-și mai permite să piardă timp. Deficitul explodează, companiile de stat se prăbușesc, educația și sănătatea se sufocă.

Ce spun autoritățile? Ce face Bolojan?

Premierul Bolojan, cu imaginea sa de „om al lucrurilor făcute”, încearcă să împingă pachetul doi. Dar fără PSD, e imposibil. Oricât ar vrea să-și asume răspunderea, coaliția nu merge înainte dacă unul dintre parteneri apasă frâna cu două picioare.

PSD mimează colaborarea, dar de fapt sabotează. Și o face cu nonșalanță, pentru că știe că prețul îl plătește țara, nu partidul. Aici e tragedia: România e prinsă între un premier care vrea să facă și un partid care vrea doar să stea.

PSD nu blochează reforma, o asasinează încet

Tactica PSD e mai periculoasă decât o opoziție deschisă. Dacă ar spune răspicat „nu vrem reformă”, ar exista un conflict clar. Dar așa, mimează colaborarea și omoară lent orice încercare de schimbare.

România pierde nu doar timp, ci viitor. Și asta pentru că un partid care se pretinde „garant al stabilității” a ales, din nou, să fie garantul stagnării.

Iar adevărata miză nu e reforma. Adevărata miză e puterea. Puterea de a trage de timp, de a sabota, de a manipula până când realitatea se înclină după interesele PSD. Restul? Restul e doar decor electoral.