Cine blochează industria românească de apărare. ROMARM cere contracte noi, dar are muniție nelivrată de patru ani.

MApN refuză să mai lanseze comenzi înainte ca ROMARM să livreze marfa deja contractată. Compania reclamă lipsa comenzilor, Carfil nu-și poate plăti angajații, iar documentele oficiale arată întârzieri, produse neconforme și penalități de zeci de milioane. Adevărul nu absolvă însă nici Ministerul Apărării.

România discută de patru ani despre refacerea industriei de apărare.

Între timp, una dintre fabricile sale importante, Carfil Brașov, și-a trimis angajații în concediu fără plată pentru august și septembrie.

Conducerea ROMARM acuză Ministerul Apărării că nu a semnat niciun contract nou în 2026 cu holdingul de stat sau cu cele 15 filiale ale sale.

Replica ministrului interimar al Apărării, Radu Miruță, este directă:

„Să livreze întâi marfa comandată deja.”

Industria cere comenzi noi. Armata așteaptă comenzile vechi

Dincolo de schimbul de acuzații, documentele arată o situație gravă.

Industria de stat cere contracte noi în timp ce nu a finalizat unele contracte vechi. În același timp, statul a permis ca blocajele tehnice să dureze ani întregi.

Prin urmare, nu avem un singur vinovat.

Avem o industrie strategică administrată de mai multe instituții care par incapabile să rezolve împreună o problemă.

Din 84 de milioane au fost livrate produse de 10,4 milioane

Potrivit datelor comunicate de Radu Miruță, MApN are cu ROMARM contracte în valoare totală de aproximativ 84 de milioane de lei, fără TVA.

Până acum ar fi fost livrate produse de numai 10,4 milioane de lei.

Pentru diferența de aproximativ 74 de milioane există întârzieri și, în unele cazuri, produse reclamate ca neconforme.

Penalitățile calculate până în prezent ar ajunge la aproximativ 25 de milioane de lei.

Industria strategică nu poate trăi din indulgență

Dacă aceste cifre sunt corecte, explicația MApN pentru blocarea contractelor noi este solidă.

Nicio instituție nu poate continua să plaseze comenzi unui furnizor care nu finalizează ceea ce a primit deja, numai pentru că furnizorul aparține tot statului.

Industria strategică trebuie sprijinită.

Dar sprijinul nu poate însemna plata necondiționată a întârzierilor.

Contractul Carfil trebuia livrat în august 2022

Unul dintre cazurile cele mai clare privește muniția de aruncător de 82 mm.

Procedura a început în 2021, iar acordul cu ROMARM a fost semnat în ianuarie 2022. Producția a fost repartizată către Carfil.

Potrivit informațiilor comunicate de conducerile ROMARM și Carfil, din aproximativ 12.000 de lovituri comandate ar fi fost livrate doar 2.000.

Termenul contractual menționat în situațiile financiare ale ROMARM era august 2022.

Suntem în septembrie 2026.

Întârzierea de patru ani nu este o figură de stil

Formularea „întârziere de patru ani” nu este o exagerare jurnalistică.

Este distanța dintre termenul de livrare și momentul actual.

Într-o industrie obișnuită, o asemenea întârziere ar fi suficientă pentru rezilierea contractului, penalități și eliminarea furnizorului din viitoarele proceduri.

În industria românească de stat, ea devine subiect de corespondență între instituții.

Focosul care a blocat contractul

Explicația oferită de cele două companii este că muniția avea nevoie de focoase produse de Aerofina.

Focosul prevăzut în contract nu a mai putut fi procurat.

Carfil a propus alt model, dar Armata nu l-a acceptat deoarece nu respecta integral specificațiile tehnice contractuale.

Testarea soluției alternative ar fi durat patru ani.

O piesă lipsă a paralizat întregul lanț

Aici începe partea de răspundere care nu mai poate fi aruncată exclusiv asupra fabricii.

Carfil, Aerofina și ROMARM sunt componente ale industriei naționale de apărare, coordonată de stat prin Ministerul Economiei. MApN este beneficiarul produselor.

Dacă o piesă critică a dispărut din producție, problema trebuia identificată și rezolvată înainte ca întregul contract să ruginească administrativ.

Nu poți construi o industrie strategică dacă fiecare fabrică lucrează ca o insulă și descoperă după semnarea contractului că îi lipsește piesa produsă pe insula vecină.

Curtea de Conturi confirmă întârzierile ROMARM

Situația nu se bazează numai pe declarațiile ministrului.

În decembrie 2025, Curtea de Conturi a publicat rezultatele unui audit de conformitate la ROMARM.

Instituția a constatat întârzieri cuprinse între 2 și 33 de luni în livrările către MApN.

Pentru aceste întârzieri fuseseră pretinse și plătite penalități de aproape 12,56 milioane de lei.

Alte 17 milioane de lei erau deja datorate

Pentru produsele încă nelivrate erau datorate penalități de minimum 17,14 milioane de lei.

Curtea a mai constatat că MApN a reclamat calitatea unor produse. Unele au trebuit înlocuite integral cu altele nou fabricate, generând costuri suplimentare.

Sinteza auditului poate fi consultată aici.

Prin urmare, acuzațiile privind întârzierile și neconformitățile au suport documentar.

ROMARM și-a recunoscut riscurile în contabilitate

Situațiile financiare ale companiei pentru 2025 includ provizioane pentru penalitățile aferente mai multor contracte.

Pentru produsele fabricate de Carfil, provizionul ajunsese la 11,64 milioane de lei.

Pentru întârzierile filialei Tohan era înregistrată suma de 3,5 milioane de lei, iar pentru Uzina de Produse Speciale Dragomirești, aproximativ 4,57 milioane.

Provizionul nu este verdict, dar nici ornament contabil

Un provizion nu este o condamnare și nici dovada că toate sumele vor fi plătite.

Este însă recunoașterea contabilă a unui risc probabil și cuantificabil.

ROMARM știa, deci, foarte bine că problemele contractuale nu sunt simple neînțelegeri de presă.

Compania le înregistrase deja efectele posibile în propriile documente financiare.

MApN cere în instanță aproape 28 de milioane

Conflictul a ajuns și la Tribunalul București.

Ministerul Apărării solicită ROMARM aproximativ 27,88 milioane de lei pentru două loturi de muniție considerate necorespunzătoare.

ROMARM susține că deficiențele primului lot puteau fi remediate.

Acest lucru urmează să fie stabilit de instanță. Până la o hotărâre definitivă, afirmațiile privind răspunderea juridică trebuie prezentate ca pretenții ale părților, nu ca verdict.

Cumpărătorul și producătorul statului au ajuns adversari

Existența procesului arată însă cât de deteriorată a devenit relația dintre principalul cumpărător militar al statului și principalul său grup industrial de apărare.

În loc să producă muniție într-un sistem coordonat, cele două structuri își calculează penalități și se întâlnesc în instanță.

Statul român a reușit astfel performanța de a deveni simultan client nemulțumit, furnizor restant și reclamant.

Firma cu trei angajați și profit de 55 de milioane

Materialul arată că Force Defence Solutions SRL, cu trei angajați, a avut în 2025 o cifră de afaceri de 178 de milioane de lei și un profit de 55 de milioane.

ROMARM ar fi încheiat anul cu afaceri de 540 de milioane și profit de numai 10 milioane.

Cifrele sunt spectaculoase.

Dar ele trebuie citite corect.

Trei angajați nu înseamnă trei muncitori într-o fabrică

ROMARM și filialele sale întrețin fabrici, utilaje, depozite, personal numeros și capacități strategice costisitoare.

O firmă mică poate funcționa ca intermediar comercial. Poate derula contracte mari printr-o structură administrativă foarte redusă, fără să producă efectiv muniția într-o fabrică proprie.

Profitul uriaș al intermediarului merită investigat.

Dar nu dovedește, singur, nici performanță industrială, nici ilegalitate.

Cine produce și cine încasează profitul

Întrebarea corectă este alta:

De ce fabricile statului suportă costurile grele, iar o parte importantă a profitului apare la firme care cumpără, intermediază sau revând producția lor?

Dacă o companie de stat păstrează utilajele, muncitorii, riscurile și penalitățile, iar intermediarul păstrează marja comercială, statul nu mai administrează o industrie.

Administrează costurile altora.

Lipsa comenzilor este reală, dar nu explică totul

ROMARM are dreptate într-un punct: industria de apărare nu poate fi păstrată în viață fără comenzi predictibile din partea statului.

Fabricile nu pot conserva la nesfârșit muncitori specializați și linii de producție strategice așteptând exporturi ocazionale.

O fabrică lipsită de comenzi pierde oameni, calificări și capacități care nu pot fi refăcute în câteva luni.

Comenzile noi nu pot recompensa contractele nelivrate

Dar și MApN are dreptate.

Comenzile noi nu pot deveni recompensă pentru contractele neexecutate.

Dacă performanța contractuală nu mai contează, comenzile publice se transformă în ajutoare de funcționare mascate.

Iar Armata are nevoie de muniție livrată, nu doar de contracte care țin fabrica ocupată contabil.

Statul negociază cu el însuși și pierde de ambele părți

Adevărata problemă este absența unei conduceri industriale comune.

Ministerul Economiei patronează fabricile.

Ministerul Apărării scrie cerințele și cumpără produsele.

Între ele, termenele expiră, componentele dispar, testările durează ani, iar muncitorii sunt trimiși acasă.

Două ministere ale aceluiași stat se comportă ca niște companii fără legătură una cu alta.

Contractele restante trebuie desfăcute unul câte unul

Soluția nu este ca MApN să semneze orbește contracte noi cu ROMARM.

Dar nici să lase fabricile fără lucru până când acestea se închid sau își pierd specialiștii.

Contractele restante trebuie auditate individual.

Produsele recuperabile trebuie finalizate după un calendar obligatoriu.

Cele imposibil de executat în configurația inițială trebuie renegociate sau închise legal.

Conducerile responsabile de întârzieri trebuie evaluate, nu rotite între funcții.

România are nevoie de comenzi multianuale, nu de perfuzii

În paralel, industria de apărare are nevoie de contracte multianuale, investiții în componentele lipsă și transfer real de tehnologie.

Comenzile trebuie legate de termene, performanță, calitate și răspundere managerială.

O industrie strategică nu poate fi administrată numai prin perfuzii bugetare, dar nici lăsată să moară între două licitații.

Adevărul este incomod pentru ambele tabere

ROMARM nu poate cere bani noi ignorând marfa nelivrată.

MApN nu poate pretinde că patru ani de blocaj industrial sunt exclusiv problema furnizorului său.

Când cumpărătorul, producătorul și fabrica de componente aparțin aceluiași stat, eșecul lor comun nu mai poate fi pasat de la un minister la altul.

Este eșecul statului român de a-și administra propria industrie de apărare.