Cine e cu cine? Președintele Bulgariei spune una, premierul alta

Publicat: 02 mai 2022, 09:30, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Cine e cu cine? Președintele Bulgariei spune una, premierul alta
Președintele Bulgariei, Rumen Radev (57 de ani), așteaptă rezultatul testului de COVID-19. Foto: Facebook/Rumen Radev

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a avertizat duminică, în mesajul său de 1 mai, că războiul din Ucraina s-ar putea extinde în Europa, sau chiar în lume, consemnează agenţia DPA.

Exploziile din Ucraina reverberează în ‘‘inima Europei’‘ şi ”riscul ca acest război să escaladeze într-unul paneuropean şi chiar mondial este real”, a spus Radev, adăugând că se teme că ”ţara noastră, căminele noastre, copiii noştri şi natura vor cădea victime ale acestei escaladări’‘.

Datorie patriotică: Neimplicarea Bulgariei 

Considerat a fi un politician prorus, preşedintele bulgar a estimat în continuare că este o ”datorie patriotică’‘ să nu permită implicarea Bulgariei în războiul din Ucraina. El este în opoziţie la acest capitol cu premierul bulgar, pro-occidentalul Kiril Petkov, care vrea ca Bulgaria să furnizeze arme Ucrainei.

Coaliţia guvernamentală liberal-socialistă cvadripartită este divizată în chestiunea ajutorului militar pentru Ucraina. Socialiştii ameninţă cu părăsirea guvernului dacă acesta decide să livreze Ucrainei arme şi muniţii.

Parlamentul de la Sofia este aşteptat să se pronunţe miercuri dacă susţine sau nu oferirea unui astfel de ajutor pentru Ucraina.