Cine e noul Ghiță Pristanda din Parlamentul României

Publicat: 30 oct. 2023, 09:00, de Ion Teleanu, în POLITICĂ , ? cititori
Cine e noul Ghiță Pristanda din Parlamentul României

Un senator PNL de Maramureș, cocoțat politic în fruntea uneia dintre cele mai importante comisii senatoriale, s-a comportat la dezbaterile din comisie mai ceva decât Ghiță Pristanda din „O scrisoare pierdută” a lui Ion Luca Caragiale.

Disperat după imagine, președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, senatorul PNL de Maramureș, Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, a încercat săptămâna trecută să-și păcălească colegii cu un proiect de lege reîncălzit de nenumărate ori, privind publicitatea explicită pentru produsele din tutun şi pentru ţigări electronice de tip Vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit.

Senatorul Țâgârlaș pe urmele lui Pristanda: 5+2=13



Numai că la ședința prezidată ca președinte de senatorul Cristian-Augustin, Niculescu-Țâgârlaș abia a reușit cvorumul, adică de șapte senatori din 13, dintre care cinci au fost în sală și doi au participat online. Dar, surpriză! Senatorul de Maramureș a anunțat că amendamentele la proiectul său au fost adoptate cu 13 voturi, adică au votat și cei șase care au absentat. Practic, senatorul Țâgârlaș a numărat voturile la „paușal”, pe partide: PNL plus USR fac șapte „pentru” amendamentele lui, pe care de fapt nu le citise nimeni, și PSD plus AUR fac șase, „contra”, ignorând total UDMR și cerințele acesteia. Adică, cam ca Ghiță Pristanda în „O scrisoare pierdută” a lui Ion Luca Caragiale: „- Două la primărie, optspce, patru la școli, douăzeci și patru, două la catrindală la Sf. Niculae, treizeci…/- Le-ai mai numărat o dată pe toate astea și aduni rău…Doamne păzește, coane Fănică, să trăiți, patruzeci și patru, în cap… patruzeci și patru…”.