Cine e udemeristul garantat de PSD pentru șefia Hidroelectrica implicat în afacerea Microsoft

Publicat: 06 nov. 2023, 09:00, de Ion Teleanu, în Dezvăluiri , ? cititori
Cine e udemeristul garantat de PSD pentru șefia Hidroelectrica implicat în afacerea Microsoft

Ca urmare a trocului politic, udemeristul Karoly Borbely a ajuns pe 5 februarie 2019 membru în Consiliul de Supraveghere de la Hidrolectrica pentru o perioadă de patru ani iar acum vrea să fie președintele Directoratului pentru încă patru ani, dar el a fost implicat la greu în afacerea EADS cu licențele Microsoft.

Udemeristul Karoly Borbely, fost ministru al Comunicațiilor din guvernul Tăriceanu, este în pole position pentru ocuparea funcția de președinte al Directoratului de la Hidroelectrica pentru un mandat de patru ani.

Cascadorul UDMR de la Comunicații, garantat de PSD pentru conducerea Hidroelectrica

Practic, Consiliul de Supraveghere de la Hidroelectrica, controlat de PSD, urmează să-l desemneze pe Karoly Borbely pentru un mandat de patru ani în funcția de președinte ale Directoratului de la perla coroanei energiei românești.  Acesta este absolvent al unei facultăți de management turistic și comercial și a ajuns, ca urmare a căsătoriei cu fiica unui constructor din Buzău apropiat de PSD (Ionel Gagu- firma Concas), să fie susținut și de …PSD.  Înainte de căsătorie, Karoly Borbely a mai fost implicat într-o relație scurtă dar pasională cu actualul ministru al Justiției, Alina Gorghiu. Însă, cât timp cât a fost ministrul Comunicațiilor el s-a remarcat prin cascadoriile auto (Hidrolectrica a scăpat, pentru moment, de un cascador auto de la UDMR), dar mai ales prin semnarea a patru acte adiționale la contractul cu licențele Microsoft din afacerea EADS cercetată mulți ani de DNA.

Lista actelor adiționale semnate de Karoly Borbely în afacerea Microsoft

PUTEREA va prezenta spre știința ministrului Energiei, Sebastian Burduja, și a celor șase membrii ai Consiliului de Supraveghere, pentru cel de al șaptelea-Daniel Naftali, tocmai și-a dat demisia, de ce oare?, actele adiționale ale afacerii Microsoft semnate de Karoly Borbely pe final de mandat ca ministru al Comunicațiilor și în an electoral așa cum au fost menționate în documentele procurorilor DNA.  

·       20 iunie 2008 Fujitsu semnează Actul adiţional nr 2 repretentant Ministerul ComunicaţiilorKaroly Borbely, Fujitsu se obliga să livreze 39.385 licenţe la preţul de 26.172.156 dolari sub forma a 28 de kituri de instralare

·       1 octombrie 2008 Este încheiat Actul Adiţional nr 3  semnat de K. Borbely şi Malinowski/Mazinger a motivat modificarea actului adiţional nr 2 cu TVA-ul care trebuia achitat4.972.709 dolari. Nu au fost specificate alte servicii astfel încât la data de 1 octombrie 2008 a fost emisă factura de 31.144.865 dolari. K. Borbely semnează în aceeaşi zi certificatul de recepţie pentru cele 28 de presupuse kituri de instalare. Chiar dacă se negocia de cinci luni factoringul, în 20 octombrie 2008 Mazinger şi Malinovski îşi trimiteau mailuri de îngrijorare pentru întârzierea negocierilor pentru finanţarea pe care urma să o facă UNICREDIT.Mazinger recunoştea că întârzierea punea în pericol suplimentarea cu 15-20 de milioane de dolari a licenţelor pentru luna următoare. Pe 7 ianuarie 2009 Fujitsu semnează transferul pretenţiilor de la Ministerul Comunicaţiilor, pentru 31.144.865 dolari la Unicredit care taxează operaţiunea cu 515.707 dolari

·       18 septembrie 2008 Subcontractare Collina pentru Fujitsu România

·       ACT ADIŢIONAL NR 4 25 noiembrie 2008 s-a încheiat al patrulea act adiţional. Contractul este semnat de K. Borbely în numele Guvernului şi de Malinovsky şi Matzinger pentru FTS (Fujitsu Tehnology Solutions). Obiectul: punerea la dispoziţie a 63.779 de licenţe pentru utilizarea produselor software Microsoft 2007-2009. Valoarea 26.725.491 Dolari + 4.267.095 trebuia achitat în rate până cel târziu la 30.11.2009. După 10 zile FTS trebuia să trimită confirmare cu privire la dreptul de utilizare a 19 kituri. UN CERTFICAT DE RECEPŢIE a fost semnat imediat (aceeaşi zi 25.11.2008) de K.Borbely (ptr MCSI) şi Dragoș Nicolaescu (ptr FTS). Contractul nr 4 nu mai este finanţat, întrucât condiţiile UNICREDIT nu erau acceptate de către Guvern, întrucât banca a vrut să împartă o cotă mai mare de risc cu FTS-ul. Asta în condiţiile în care Unicredit nu primise banii de la Guvern nici pentru actele adiţionale 2 şi 3. Guvernul a achitat restanţele, mai puţin cele 26,7 milioane dolari pentru actul adiţional 4. Pe 2 decembrie 2010 FTS România a anulat factura.

Mai trebuie precizat că istoria afacerilor cu licențe Microsotf a început în 2003 în timpul cabinetului Năstase și schema s-a perpetuat şi în guvernarea Alianţei D.A, adică pe vremea cțnd premier era Călin Popescu Tăriceanu, precum şi în mandatul fostului premier Emil Boc, până în 2009, când Ministerul Educaţiei a primit mandat să-şi negocieze singur licenţele educaţionale prin semnătura mai multor miniştrii ai comunicaţiilor de la Gabriel Sandu, la Karoly Borbely.

Istoricul primilor pași și artizanii afacerii Microsoft

Iată lista contractelor pentru infromatizarea României, reconstituită online, până la semnarea actelor adiționale de către Karoly Borbely:

·       17 septembrie 2003 – scrisoare de intenţie semnată de DAN NICA (ptr Ministerul Comunicaţiilor) şi Steve Ballmer (CEO Microsoft Corporation) preţ special pentru guverne, România se obliga să fie licenţiată regulamentar

·       15 aprilie 2004 Eugen Bejinariu, Secretariatul General al Guvernului semnează cu Markus Dekan şi Mazinger contractul pentru livrarea drepturilor neexclusive, timp de 5 ani, pentru 47.510 licenţeneprecizate prin Fujitsu, preţul 54.567.465 plătit în Promisory Notes

·       16 martie 2004 Claudiu Florica (atunci director FTS România) transmite un mail lui Malinowski, Mores şi Mazinger în care a scris “am fost capabili să evităm definirea acestor servicii în contractul de licenţă”

·       29 decembrie 2003 cu 3 luni ÎNAINTE de încheierea contractului de licenţă între Fujitsu şi Ministerul Comunicaţiilor, Fujitsu a încheiat un contract de “consultanţă şi servicii” cu Profinet

·       Finanţarea pentru contractul de licenţă a fost pregătit de WESTLB AG Londra şi a fost sprijinită de nouă promisory notes până la conucernţa sumei 54.567.465 emise de Guvernul României CONTRADICŢIE De ce a fost WESTLB Londra partener contractual când un mail din 21 aprilie 2004 confirmă că BCR a transmis Promissoriz Notes către Deutche Bank Viena, unde Fujitsu avea deschis contul.

·       22 aprilie 2004 Din Letter of Irrevocable Instructions de la BCR către Deutsche bank rezultă că promissory notes au fost semnate de Eugen Bejinariu şi Doina Petrache (în calitate de director)  + formular de confirmare de recepţe ataşat în alb urma să certifice după semnare accesul la licente si primirea KITULUI de instalare

·       4 mai 2004 Fujitsu a emis instrucţiuni de plată către WESTLB pentru achitarea sumei de43.568.900 euro către Deutsche Bank Viena

·       11 mai 2004 Fujitsu a achitat 15,6 milioane euro către Profinet, într-un cont deschis la Bank Leu ltd, Zurich, Elveţia.