Cine este Emil Ducu Ninu, fotbalistul specializat în educație financiară

Publicat: 01 iun. 2022, 18:00, de Otilia Caloian, în SPORT , ? cititori
Cine este Emil Ducu Ninu, fotbalistul specializat în educație financiară
Sursa foto: as.ro

Cu peste o sută de meciuri jucate în Liga I de fotbal, Emil Ducu Ninu schimbă, în timpul săptămânii, echipamentul de fotbalist cu costumul și cravata, pentru a preda cursuri de educație financiară.

Acum, la 35 de ani, Emil Ducu Ninu mai joacă fotbal doar de pasiune, în Liga a patra. A jucat la echipe precum Steaua, Levski Sofia, Universitatea Cluj, Maccabi Ahi Nazareth sau FC Național.

Ceea ce l-a făcut să renunţe la cariera de fotbalist profesionist la doar 31 de ani a fost chiar gândul la viitorul pe care urma să-l aibă, fiind conştient că în România sportivii, în general, „trăiesc clipa” şi se gândesc abia la finalul carierei ce vor face în continuare.

„Fotbaliştii au exact atitudinea asta, voi vedea eu cum o să mă descurc. Nici eu nu m-am aruncat cu capul înainte, am văzut la foşti colegi de-ai mei care încercau cumva să se asigure că au sursă de venit după ce se vor lăsa de fotbal. Cred că după ce ajungem în situaţia de a da din coate, abia atunci reacţionăm, ceea ce este puţin cam târziu, adică ar trebui cumva să prevenim dinainte. Cred că sportivii în general nu sunt pregătiţi pentru viaţa de după finalul carierei. Noi trăim clipa, nu ne gândim ce se va întâmpla după ce vom rămâne fără job. Din păcate, asta este realitatea. Eu nu spun că sportivii ar trebui să aibă un job din timpul activităţii sportive, eu mă refer la venitul pasiv pe care îl pot dezvolta. Ce înseamnă asta? Să nu lucrezi pentru bănuţii respectiv şi cumva bănuţii pe care îi ai să lucreze pentru tine. Eu cred că toţi ar trebui să fim dedicaţi în ceea ce facem, dar să nu uităm că trebuie să avem şi alte obiective şi scopuri pe care le putem atinge. Şi nu neapărat să muncim în mine sau să dăm cu sapa. Nu, să lucrăm… sau mai corect, să punem banii să lucreze pentru noi”, a declarat, pentru Agerpres, Emil Ducu Ninu.

Emil Ducu Ninu: Fotbaliștii nu au educație financiară

El consideră că nu doar sportivii sau fotbaliştii au nevoie de educaţie financiară, în România conceptul de sursă de venit fiind foarte rar întâlnit.

„Nu numai fotbaliştii au nevoie de educaţie financiară. E un tipar care s-a lansat, noi fotbaliştii avem lipsă de educaţie. Cred că toţi sportivii, şi nu numai, toţi oamenii în general ar trebui să aibă o educaţie financiară. E adevărat, că şi fotbaliştii ar trebui să aibă o educaţie financiară, să se gândească ce se întâmplă cu ei atunci când se vor lăsa de sport, pentru că atunci când tu înveţi să faci bani înainte de a te lăsa de sport, când ai surse de unde să îţi susţii business-ul, cred că nu ar mai fi atâtea probleme cu fotbalişti care rămân fără bani la finalul carierei. Pentru că sunt oameni care după un an sau doi nu mai au nimic şi nu mai ştiu unde să se ducă. La noi conceptul de sursă de venit, adică o sursă de venit pentru care să nu lucrezi, nu există. În general, românii sunt pe principiul dacă nu îmi ajung banii, caut să mă angajez, să îmi mai iau încă un job. Ceea ce nu o să te ajute cu nimic. Pentru că nu mai ai timp de familie, nu mai ai timp de nimic”, a afirmat jucătorul legitimat acum la Independenţa Călăraşi, în Liga a IV-a.

Cum a început Emil Ducu Ninu să predea educație financiară

Începutul a fost mai greu, dar după ce şi-a dat seama că educaţia financiară poate însemna viitorul său totul a decurs de la sine, fiind ajutat şi de interacţiunea cu oamenii.

„Sincer nu mă gândeam că voi face pasul acesta. A fost doar o încercare, când m-am lăsat efectiv de fotbalul profesionist, acum patru ani am zis să îl sun pe un fost coleg de la Viitorul Constanţa, să văd cum îi mai merge, să ne vedem, să discutăm. Şi mi-a spus cu ce se ocupă, ce face, mi-a spus despre ce e vorba, să vedem dacă mi se potriveşte. Apoi am făcut nişte cursuri să văd exact despre ce este vorba şi am zis de ce nu, să încerc, să văd dacă reuşesc. Până la urmă era vorba de interacţiunea cu oamenii, ceea ce îmi place, să îi ajuţi, să îi educi, să îi aduci de la cunoştinţe zero în educaţie financiară, astfel încât să ajungă singuri să îşi genereze venituri. Eu am făcut aceleaşi cursuri pe care le predau acum şi pe care le aplic. Complicat este tot, dar trebuie să încerci până reuşeşti. Mie mi-a luat două luni pregătirea. Eu terminasem facultatea de sport, nu am făcut economie, asta e frumuseţea business-ului pe care îl facem, indiferent de educaţie, de statut financiar, indiferent, oricine poate face asta. Trebuie doar să îşi dorească cu adevărat să fac o schimbare”, a povestit fotbalistul.

Ninu este acum angajatul unei companii care se ocupă cu educaţia financiară şi le explică oamenilor cum trebuie să procedeze astfel încât banii să muncească pentru ei, fiind implicat total la cursurile pe care le susţine: „Profit Point este o companie care se ocupă de educaţie financiară de peste 15 ani în România. Eu sunt de trei ani în companie şi practic nu mă simt ca un angajat. Mă simt că o parte din familie şi probabil de asta sunt şi rezultatele noastre foarte bune. Pentru că este vorba şi de scop moral la mijloc, ceea ce pe mine mă ajută foarte mult să ajung să înţeleg ideea de business. E vorba că poţi ajuta oamenii gratuit şi cred că aici este o satisfacţie mult mai mare. Acum să nu se înţeleagă că noi suntem un ONG, avem şi cursuri contra cost, este normal, dar pentru cei care vor să se perfecţioneze mai departe. Cei care vor să rămână cu informaţiile basic, astfel încât să ştie cum să îşi creeze un portofoliu de business, să îşi facă un buget personal, cum să îşi împartă banii în fiecare lună astfel încât să nu rămână fără bani la sfârşitul lunii, îi putem ajuta şi le putem da sfaturi din viaţa noastră. Sunt mai multe module pe care noi le propunem cursanţilor, următorul este un modul gratuit de două ore pe zi, în care îi luăm pe cursanţii de la nivelul zero şi îi ducem până în clasa a patra, să înţeleagă şi bastonaşele şi liniuţele şi propoziţii mai târziu. Apoi sunt cursuri de specializare, pe care le pot parcurge doar dacă ştiu că sunt pregătiţi să facă o schimbare în viaţa lor şi în partea financiară. Totul depinde de ei, noi doar îi îndrumăm”.

Emil Ducu Ninu: Se poate face și școală și sport în același timp

„Şcoală şi sport se poate face în acelaşi timp, fără nici un fel de problemă, dar dacă ne uităm un pic înapoi şi şcoala nu face nimic altceva decât să ne educe să fim angajaţi. Şi veţi vedea că cei care fac business nu sunt axaţi neapărat să facă şcoală, ei sunt axaţi să îşi dezvolte surse de venit, să câştige bani. Şcoala cred că ne poate face doar să înţelegem că trebuie să avem un plan, cred că doar aici ne poate ajuta şcoala”, a mai spus fotbalistul.

Întrebat ce sfat i-ar da unui fotbalist care l-ar întreba unde să investească banii câştigaţi în carieră, Ninu a spus: „Sincer, dacă ar veni şi mi-ar spune asta, este clar că nu ştie nimic despre educaţie financiară şi este clar că trebuie să facă nişte cursuri, ca să înţeleagă de la zero, cele gratuite. Astfel încât să ajungă să îşi răspundă singur la întrebarea asta şi să nu ia sfaturi de la cineva unde să îşi investească banii sau cum să îi investească. Doar el trebuie să fie responsabil, pentru că el are de câştigat şi tot el are de suferit. Trebuie să fie implicat la început 100% pentru educaţia lui şi să înţeleagă business-ul, să înţeleagă domeniul, să înţeleagă riscurile, să înţeleagă avantajele. Şi trebuie să înţeleagă că la un minim de implicare va avea minim de rezultate. Şi dacă vrei randament maxim, la fel, riscurile sunt la fel de mari”.

Unde se vede peste zece ani Emil Ducu Ninu

„Sincer, peste 10 ani, mi-aş dori să fiu pe o insulă cu cel mic şi să nu mai am nicio presiune a banilor. Am multe resurse prin care pot face asta. Dar asta depinde doar de mine, poate pieţe financiare, de ce nu?”, a mai spus Emil Ducu Ninu.

În vârstă de 35 de ani, Emil Ducu Ninu s-a format ca fotbalist la Şcoala „Gică Popescu” şi a evoluat în cariera sa la echipe precum Steaua, FC Naţional, Gloria Bistriţa, Viitorul Constanţa sau Universitatea Cluj, fiind legitimat şi în străinătate la Levski Sofia, AEK Larnaca sau Hapoel Bnei Lod.

 

 

 

 

 

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele