Cine este influentul liberal prieten bun cu Cioloș

Publicat: 13 oct. 2021, 09:40, de Ion Teleanu, în News
Cine este influentul liberal prieten bun cu Cioloș
Dacian Ciolos_INQUAM_Octav_Ganea

Desemnarea lui Dacian Cioloș să formeze un nou guvern a tulburat apele rău de tot în rândul liberalilor, mai ales cei din tabăra Cîțu, dar există și un liberal care este oarecum bucuros de această nominalizare.

Printre lideri județeni ai PNL care nu s-a poziționat nici cu Orban nici cu Cîțu s-a numărat și președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan.

Însă, ceea ce se știe mai puțin este faptul că Ilie Bolojan are o relație excelentă cu Dacian Cioloș, fiind prieteni la cataramă.

Ca atare, acum în postura de premier desemnat să formeze un nou guvern, Dacian Cioloș mizează foarte mult pe susținerea și influența lui Ilie Bolojan în PNL ca să ajungă din nou la Palatul Victoria.