Cine este marele absent al alegerilor de la Primăria Capitalei
Campania electorală pentru Primăria Capitalei a fost una extrem de anostă, fără viziune și vreo strategie clară, fiind practic un „ghiveci” electoral de atras voturi. Însă, a surprins lipsa unui susținător cu greutate pentru un candidat cu șanse mari să ajungă primarul Capitalei.
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/12/gabriela-Firea.jpg)
Fiecare partid creditat cu șanse la Primăria Capitalei, adică PSD, PNL, USR și AUR, și-a susținut prin liderii săi candidatul. Dar, în bătălia electorală a surprins lipsa unui lider PSD cu greutate în susținerea lui Daniel Băluță. Este vorba despre fostul primar PSD al Capitalei, europarlamentarul Gabriela Firea.
Aceasta, deși ani la rând a fost șefa PSD București, n-a ieșit niciodată în dezbaterile electorale, nici măcar în vreo intervenție televizată. Absența Gabrielei Firea este pusă pe seama faptul că este sictirită că nu a susținut-o conducerea PSD pentru o nouă candidatură. Ca atare, ea nu s-a implicat cu nimic în campania electorală pentru susținerea candidatului PSD Daniel Băluță, deși este vicepreședinte al partidului.