Cine este omul care devine filtrul de securitate și politică externă al lui Nicușor Dan

Nicușor Dan își consolidează cercul mic de oameni de încredere și îl urcă pe Marius-Gabriel Lazurca într-o poziție strategică: consilier prezidențial pentru securitate națională, cu rang de coordonator și pe politică externă. Mutarea nu e doar tehnică. E semnal. E arhitectură de putere. Și e primul pas clar spre modelul „președinte + creierul din spate” pe care îl vedem în toate regimurile care se iau în serios.

Cine e Lazurca și de ce e important

Marius-Gabriel Lazurca e diplomat de carieră, nu băiat de serviciu de prin partid. A fost ambasador pe posturi grele și sensibile: Sfântul Scaun (2006-2010), Republica Moldova, Ungaria, Mexic. Toate puncte unde România a avut nevoie nu doar de protocol, ci de nervi tari și finețe – relația cu Chișinăul, eterna febră budapestană pe tema minorităților, jocurile latino-americane unde Rusia și China își bagă discret coada.

În vara și toamna lui 2025 numele lui a fost vehiculat ca posibil șef al Serviciului de Informații Externe (SIE). Faptul că cineva e trecut prin astfel de zvonuri nu e un detaliu monden, e o etichetă: „om pe care serviciile îl consideră utilizabil la vârf, fără să explodeze tehnic sau politic”. Cu alte cuvinte, nu e un poet civic, e material de aparat.

Acum, Nicușor Dan îl numește consilier prezidențial pentru securitate națională, începând cu 1 noiembrie 2025, și îi dă în brațe – simultan – și zona de politică externă. Adică nu doar „tu îmi dai briefuri despre ruși”, ci „tu îmi calibrezi felul în care mă poziționez în fața Washingtonului, Bruxelles-ului și vecinilor”.

Pe românește: Lazurca devine interfața. El va filtra intrările și ieșirile pe marile teme de supraviețuire ale statului.

Ce spune asta despre Nicușor Dan

Mutarea e interesantă pentru că nu e genul de numire clasică „îmi pun un securist cu epoleți la Securitate Națională și gata”. Din contră, Dan alege un diplomat greu, nu un general. Asta transmite două lucruri:

1. Că vrea să poarte tema „securitate” în registru politico-diplomatic, nu doar militaro-tehnic. Cu alte cuvinte, „securitate națională” nu mai înseamnă doar tanc, radar și câți americani avem la Kogălniceanu, ci și cum ne așezăm în relație cu vecinii, cu UE, cu NATO, cu Republica Moldova.
2. Că își construiește propriul sistem paralel de analiză și control al informației strategice. Și asta e mare lucru. Pentru că într-un stat care funcționează pe clanuri, rețele și obligații vechi, să-ți aduci omul tău care îți spune „asta e amenințare, asta e fum”, înseamnă să-ți scoți ”creierul strategic” din mâinile altora.

În momentul în care președintele României își urcă lângă el un consilier care gestionează și securitatea, și politica externă, mesajul intern este limpede: deciziile grele trec pe la mine, nu prin alte centre de comandă tradiționale. („Alte centre de comandă tradiționale” = servicii, grupuri politico-economice, baronat vechi.) Asta va deranja. Și trebuie să deranjeze, altfel e decor, nu putere reală.

De ce îl pune acum

Trei motive logice, toate presante.

1. Marea Neagră fierbe

Flancul estic al NATO e într-o perioadă nervoasă: SUA reduc vizibil prezența militară în România și în alte state din regiune, inclusiv Bulgaria, Ungaria și Slovacia, într-o mișcare prezentată ca „ajustare modestă”, dar percepută în Congresul american ca semnal prost către Moscova.

Pe românește: se schimbă raportul de forțe în jurul nostru fix acum, nu „la anul”. În astfel de momente nu-ți permiți să fii fără om de calibru pe dosarul securitate+extern.

2. România nu-și mai permite bâlbe pe dosarul extern

În povestea internă, România a trăit prea mult cu improvizație: miniștri care țin mapa doar ca să țină locul cald, consilieri de „imagine externă” care nu știu două capitale non-UE din memorie. Lazurca nu e genul care învață geografie după instalare. El vine cu agenda deja făcută și contactele deja stabilite.

3. Mesajul către sistemul propriu

Când un președinte ridică un consilier pe această treaptă – „tu ești omul meu pe securitate națională” – asta e un fel foarte politicos de a spune tuturor structurilor din subteran: de acum vă raportați și la el. Nu doar la mine. Adică „nu îmi mai veniți fiecare cu propria agendă operativă, că avem nod de control”.

E foarte posibil ca unele structuri să salute asta (mai puțină haiducie între servicii), dar la fel de posibil ca altele să-și facă deja calcule: „cine e ăsta și cât intră peste noi?”. Răspunsul scurt: e ăla cu acces la urechea președintelui.

Ce fel de consilier va fi

Nu pare genul care se filmează în mașină și postează pe live. Bun. Asta înseamnă două lucruri utile pentru Nicușor Dan:

• nu concurează cu el pe imagine publică;
• dar îi întărește credibilitatea externă.

Atenție la detaliu:

Lazurca vine din școala „negociez, nu urlu”. A fost ținut ani de zile în zone unde România trebuie să joace fin, nu tare. Moldova – unde trebuie să fii frate, dar nu colonizator. Ungaria – unde trebuie să fii ferm, dar nu isteric. Vatican – unde simbolul cântărește mai greu decât un memorandum.

Acum, același tip de profil e așezat la pupitrul „securitate națională”.

Deci poziția oficială a României pe dosarele grele (Rusia, Ucraina, Marea Neagră, relația cu Kievul, relația cu Chișinăul, relația cu Budapesta în chestiunea minorităților, relația cu Washingtonul în momentul reducerilor militare) va trece printr-o gură care știe să formuleze fără să dea foc la cameră.

Tradus în termeni foarte practici:

risc mai mic de improvizații catastrofale care se viralizează și se plătesc în 24 de ore la nivel de relații externe.

Ce e de așteptat

Asta nu e doar o numire birocratică. E primul contur de structură prezidențială reală.

Semnalul e clar:

• Nicușor Dan nu mai e doar matematicianul obstinat care s-a dus împotriva „mafiei imobiliare”.
• Nicușor Dan își desenează acum arhitectura de securitate și politică externă proprie, cu om dedicat, om greu, om care a fost deja discutat pentru vârful SIE.

Pentru România, asta are două implicații:

1. Palatul Cotroceni începe să arate ca o președinție care centralizează decizia strategică, nu ca un birou de presă cu prerogative constituționale.
2. Jocul cu serviciile intră într-o fază nouă: nu se mai joacă doar serviciile între ele, începe să joace și președintele cu propriul său om.

Concluzia simplă? Lazurca intră azi oficial ca „și-mai-consilier”.

Dar funcția reală e mai aproape de „filtru strategic al președintelui pentru tot ce contează”. Iar cine controlează filtrul, controlează narativul, controlează accesul, controlează ritmul.

Și ritmul, de acum, nu-l mai dă sistemul. Îl dă cuplul Dan–Lazurca.