Cine plătește pentru faliment? Irineu Darău și promisiunea rară a responsabilității în economia de stat

Sunt multe declarații politice care trec pe lângă ureche ca zgomotul de fond al sărbătorilor: rotunde, călduțe, fără risc. Și există altele care, măcar la nivel de formulare, apasă exact pe un nerv vechi și inflamat al României. Când noul ministru al Economiei, Irineu Darău, spune limpede că „cineva care duce o companie de stat spre faliment va trebui să plece sau să plătească”, nu suntem în fața unei metafore. Suntem în fața unei propoziții simple, aproape primitive, care sună radical tocmai pentru că, timp de decenii, n-a fost aplicată.

România trăiește de mult într-o anomalie: falimentul în sectorul privat e pedepsit instant, în timp ce falimentul în companiile de stat e tratat ca un accident natural, o furtună inevitabilă, un „context”. Nimeni nu răspunde, nimeni nu plătește, nimeni nu pleacă de bunăvoie. Se schimbă guvernele, se rotesc consiliile de administrație, dar pierderile rămân și sunt, invariabil, transferate în facturi, taxe și datorie publică.

O frază simplă, un sistem complicat

Ceea ce spune Darău nu e revoluționar ca idee. Este banal în orice economie funcțională. Diferența e că, în România, banalul a devenit subversiv. A cere ca un manager de companie de stat să răspundă pentru rezultate e perceput fie ca populism, fie ca amenințare directă la adresa unui ecosistem bine sudat de sinecuri, relații politice și protecții transpartinice.

De aceea, propoziția „să plece sau să plătească” produce iritare. Pentru că lovește exact în zona gri unde nimeni nu mai e vinovat, dar toată lumea e plătită. Ani la rând, companiile de stat au fost conduse ca niște extensii ale partidelor: locuri unde se parchează oameni „de încredere”, unde performanța e opțională, iar pierderea e socializată.

Continuitate sau test de rezistență

Darău spune explicit că va continua direcția începută de predecesorul său, Radu Miruță, și că vede reforma ca pe un proces care trebuie dus mai departe, nu reinventat la fiecare schimbare de ministru. Este o afirmație importantă într-un sistem politic obsedat de resetări formale și amnezie administrativă.

Miza reală nu e însă discursul, ci capacitatea de a rezista. Pentru că fiecare companie de stat are, de regulă, un mic sistem de autoapărare: contracte, avize, prietenii, presiuni sindicale, telefoane „de sus”. Orice tentativă reală de a introduce criterii de performanță măsurabile și de a le lega de consecințe personale va declanșa reacții în lanț.

Performanță, dar măsurabilă

Un alt detaliu important din declarațiile noului ministru este accentul pus pe obiective măsurabile. Aici se joacă adevărata partidă. România a excelat, ani la rând, la strategii vagi, indicatori elastici și rapoarte care spun tot și nimic. Dacă obiectivele nu sunt clare, cuantificabile și publice, responsabilitatea rămâne un concept abstract.

În acest sens, invocarea termenelor-limită și a obligațiilor legate de guvernanța corporativă, inclusiv cele asumate prin mecanismele de supraveghere de tip AMEPIP, nu e un detaliu tehnic. Este, de fapt, ancora prin care discursul poate fi legat de realitate. Sau, dimpotrivă, locul unde poate eșua spectaculos.

De ce e această discuție vitală acum

Economia României intră într-o perioadă dificilă: presiune bugetară, investiții care trebuie accelerate, bani europeni condiționați de reforme reale. În acest context, companiile de stat nu mai pot fi găuri negre tolerate din inerție. Fie devin funcționale, fie devin o povară insuportabilă.

De aceea, promisiunea de responsabilizare nu e una morală, ci una de supraviețuire economică. Fără o reformă serioasă a managementului din companiile de stat, orice discurs despre dezvoltare, industrializare sau competitivitate rămâne decorativ.

Cine este, de fapt, Irineu Darău

Dincolo de funcție, Irineu Darău vine cu un profil atipic pentru politica românească de vârf. Inginer de formație, cu experiență în zona antreprenorială și de management, Darău s-a remarcat mai degrabă printr-un stil tehnic, sobru, fără exuberanțe populiste. Nu e un politician al replicilor virale, ci unul al formulărilor calculate, uneori incomode tocmai prin lipsa lor de ambalaj emoțional.

În interiorul USR, a fost perceput constant ca un om orientat spre construcție instituțională, nu spre carierism rapid. Nu a fost „omul confortabil”, după cum spune chiar el, iar acest detaliu contează într-un minister unde confortul decidenților a fost, prea des, prioritate absolută.

Întrebarea care rămâne

Editorial vorbind, problema nu e dacă Darău are dreptate. Evident că are. Problema e dacă sistemul îl va lăsa să aplice ceea ce spune. Pentru că România e plină de miniștri care au vorbit corect și au fost, ulterior, digerați de mecanismele pe care au încercat să le schimbe.

Dacă, peste un an, vom vedea primele demiteri reale, primele contracte de management reziliate pentru neperformanță și primele cazuri în care „a plăti” nu e doar o figură de stil, atunci vom putea spune că această frază a fost începutul unei rupturi. Dacă nu, va rămâne încă o propoziție bună, pierdută într-un sistem care știe să supraviețuiască oricărui discurs.

Deocamdată, însă, e suficient că cineva a spus-o clar. În economia românească, și claritatea e deja un act de curaj.