Cine se teme de Feodor Dostoievski?

Lumea se mișcă, se schimbă, se – îndrăznesc să spun – urâțește. Căci, pe fondul agresiunii militare declanșate de Rusia în Ucraina, se ajunge, din exces de zel, la absurdități și penibilități pe care nu credeam că le poate gândi cineva vreodată. Să fie interzis Feodor Dostoievski! Să nu se mai vorbească despre cărțile și despre autorii rusești și ruși!

Să uităm că literatura rusă, una dintre cele mai mari literaturi ale lumii, există! La tehnici și strategii de război, oamenii de litere nu se pricep, dar ei știu – și știu bine – că e grav dacă se ajunge la astfel de restricții și interziceri. Când cuvintele tac, răcnesc armele.





Restricții pentru Rusia

Într-o dimineață, pe la 4:00, când somnul e dulce ca o acadea, Vladimir Putin și-a scos cotârlele din subordine, ba, chiar din dotare, și-a ordonat: la atac, oștenii mei! (Sigur, p-asta cu oștenii n-a zis-o, dar o folosim pentru frumusețea expresiei). Să-şi înfigă, adică, după nițică amușinare, botul în pulpana pantalonilor ucraineni. Căci, nu, nu a băgat în linia întâi dulăii care latră și fac totul harcea – parcea. Poate pe ăștia îi păstrează pentru mai încolo. Poate nici nu-i are. Nici nu importă, în cazul textului de față. Cert este că a început războiul.

Lumea, pe rând, s-a pus să condamne invazia, atacul, crimele de război. Și să facă, pentru că tot vorbim despre război, front comun cu țara bombardată, Ucraina. Uniunea Europeană a trecut la măsuri restrictive împotriva Rusiei, ca urmare a agresiunii militare în Ucraina. De la sancțiuni individuale împotriva lui Vladimir Putin, a lui Serghei Lavrov și a membrilor Dumei de Stat a Rusiei, la sancțiuni economice, la interdicție a survolării spațiului aerian al UE și a accesului la aeroporturile UE al operatorilor de transport de toate tipurile din Rusia, la interdicție asupra tranzacțiilor cu Banca Centrală a Rusiei, la interdicție privind accesul la SWIFT pentru șapte bănci ruse, la suspendarea difuzării în UE a canalelor mass-media deținute de stat Russia Today și Sputnik.

Măsurile restrictive de acest gen sunt indicate și la obiect. Doar că, unii s-au trezit să fie mai catolici decât papa. Și să interzică – multor oameni de cultură li se pare că e cam pe sistemul ce-are coada vacii cu ștampila primăriei – autori ai literaturii ruse, cărți rusești, muzicieni, dirijori, într-un cuvânt, ca s-o luăm pe scurtătură, cultura rusă. Adică, pe alde Dostoievski, pe alde Tolstoi, pe alde Cehov, pe alde Bulgakov? Exact! Pe ei. Ce legătură poate să existe între ei, toți, dar și multitudinea de nume care au muncit sau muncesc pe ogorul culturii ruse, pe care nu le amintim aici, cu Putin și cu războiul lui? Personal, cred că nici una. Căci, când tac cuvintele și muzele, vorbesc armele. Și nu că vorbesc, urlă, răcnesc, țipă, rănesc.

Restricții mai ceva ca pe timpul Războiului Rece

După ce, pe 24 februarie Putin a invadat Ucraina, a început, pe lângă războiul propriu zis, și cel a interzicerilor. De mai multe feluri fiind ele. Întâi că, în Rusia li s-a interzis cetățenilor și presei să folosească în exprimarea curentă termenul de război. Nu, a zis Putin, nu e război, e doar „o operaţiune militară specială”, menită să „menţină pacea”. Apoi, Uniunea Europeană, prin vocea președintelui Comisei Europene, Ursula Von Der Leyen, a interzis, în toată Europa, canalele media rusești Russia Today și Sputnik. Republica Moldova deja blocase portalurile de propagandă rusească Sputnik și Gagauznews.

Apoi, Rusia a început să fie eliminată de la competițiile sportive și culturale. Sportivilor și marilor artiști ruși li s-a cerut să se dezică de Vladimir Putin și de războiul său. După intrarea armatei țarului de la Kremlin pe teritoriul Ucrainei, sportivi din mai multe țări au refuzat să concureze alături de reprezentanții Rusiei. Marile federații au fost obligate să intervină și să ia măsuri categorice legate de prezența sportivilor din Rusia. Căci, trebuie precizat că Rusia lui Vladimir Putin a fost suspendată din toate competițiile pe echipe din tenisul mondial, permițându-se, totuși, jucătorilor să participe individual în turnee și grand-slam-uri.

Măsurile depășesc perioada Războiului Rece, iar Rusia lui Putin este izolată sportiv și cultural în mai puțin de o săptămână de la invazia din 24 februarie. La târgurile de carte din Europa, organizatorii au simțit nevoia să marginalizeze cărțile rusești. Apoi – și e cazul târgului de carte de la Torino – au decis să nu interzică, totuși, cărțile rusești, dar să nu permită oficialilor ruși prezența la acest târg care se desfășoară între 19 și 23 mai. Organizatorii au anunțat că tot ce are legătură cu guvernul rus și cu Putin, și, desigur, referirea e la delegaţiile oficiale, organismele şi instituţiile culturale, este interzis. Însă, „cărţile ruseşti sau autorii ruşi, discuţiile sau lecţiile despre cultura şi literatura rusă, în cadrul unui program inspirat de temele păcii, dialogului, prieteniei între popoare, artă şi cultură” nu vor fi interzise.

Feodor Dostoievski interzis la Milano

O pagină absolut șocantă – și nu sunt vorbe mari – s-a scris la Milano, la Universitatea Bicocca. Conducerea acesteia, recte directoarea Giovanna Iannantuoni, i-a recomandat, ca urmare a ofensivei militare în Rusia, scriitorului și traducătorului Paolo Nori, care urma să aibă un curs despre scriitorul rus Feodor Dostoievski, să nu-l mai țină! Într-un mail de la universitate, Nori este încunoștințat că este mai bine să renunţe la cele patru lecţii despre romanele lui Dostoievski pentru “a evita orice formă de polemică în aceste momente de mare tensiune’.

Autorul italian – care a scris circa 50 de nuvele – totodată şi profesor universitar la Departamentul de Ştiinţe Umane al universităţii, a rămas șocat și a denunţat pe rețelele de socializare situația: „teama pe care o provoacă ruşii începe să capete dimensiuni neobişnuite. A fi rus este o problemă? Chiar şi dacă este un rus mort? Ceea ce se întâmplă în Ucraina este oribil şi îmi dau lacrimile doar dacă mă gândesc. Însă, astfel de lucruri sunt ridicole: o universitate italiană care interzice un curs despre Dostoievski. Nu pot să cred aşa ceva. Ar trebui să vorbim mai mult despre Dostoievski. Sau despre Tolstoi, cel care a inspirat mişcările non violente”, a explicat autorul într-un clip postat pe Instagram.

În urma afirmațiilor sale, pe reţelele sociale s-a declanşat un protest unanim, toată lumea fiind de părere că este ridicol, penibil, jenibil să fie suspendat un astfel de curs. Pusă în faţa unei astfel de presiuni neașteptate, directoarea Giovanna Iannantuoni, a precizat că nu va fi nicio cenzură, iar cursul se va susţine cum era prevăzut. “L-am invitat pe Nori la o cafea la rectorat şi el a acceptat. A fost o neînţelegere într-un moment de mare tensiune. În această universitate nu este loc pentru cenzură. Căci Universitatea Milano-Bicocca este o universitate deschisă dialogului şi auditorului, inclusiv în această perioadă atât de grea în care suntem consternaţi de escaladarea conflictului”, 

Dirijorul Gherghiev îngenunchiat din cauza simpatiei pentru Putin

Director muzical al Mariinsky şi dirijor principal al Orchestrei Filarmonicii din München, Valeri Gherghiev, pe fondul faptului că s-a declarat un apropiat al lui Putin, îşi vede cariera internaţională distrusă. Practic, Scala din Milano, Festspielhaus din Baden-Baden şi Elbphilharmonie din Hamburg au întrerupt legăturile cu muzicianul în vârstă de 68 de ani.

Orchestra Filarmonicii din Rotterdam cel mai probabil va proceda la fel. În Statele Unite, Gherghiev a fost deja înlocuit din mai multe evenimente de Filarmonica din Viena la Carnegie Hall din New York şi Napoli, Florida. Nici primarul oraşului München, Dieter Reiter, nu-i mai acordă sprijin dirijorului de origine rusă. Toate astea din cauza simpatiei pentru Vladimir Putin. Bun. Dar domnia sa, măcar și-a arătat simpatia față de dictatorul rus.\

Dar cu Feodor Dostoievski ce aveți, oameni buni?

Opinii și puncte de vedere ale scriitorilor români

I-am întrebat pe mai mulți oameni ai cuvântului scris, de la noi, din România, care au cărți publicate și, implicit, un cuvânt de spus la faptul că se tinde, sau se poate, sau urmează – când precedentul e creat, lanțul se plămădește din za peste za – să se scoată cultura rusă din atenția publicului, ce părere au despre asta. Au răspuns cu amabilitate și cu aplomb – fapt pentru care le mulțumim, câțiva scriitori de top ai României. Iată mai jos opiniile domniilor lor:

Răspunsul meu este că, așa cum curentul woke este o prostie cruntă, același lucru se vede și aici. Ce legătura are Tolstoi cu un scelerat ca Putin? Sau Aivazovski, ori Pușkin, sau Esenin, Gogol, Pasternak, Bulgakov etc. Nu știu de unde a venit curentul, probabil de la niște creiere la fel de încinse ca și cele care solicită eliminarea lui Eminescu (sau, mă rog, trimiterea lui într-un con de umbră) din programa școlară. Dărâmarea statuii lui Columb, că, deh, a descoperit America și, ulterior, nativii și afro-americanii au avut de suferit. Orice asemenea propunere frizează nu absurdul, ci prostia cruntă. Și, o dată în plus, revin la legile lui Cipolla (cel cu „Legile fundamentale ale prostiei umane”) potrivit cărora prostia este egal distribuită între sexe, vârste, rase, profesii. Prin urmare, așa cum a spus-o Cipolla, o spun și eu: până și un profesor (așa cum am fost, la rândul meu) poate fi bătut în cap atunci când vine cu câte-o propunere d-asta, politically correct. Asta nu înseamnă că trebuie să îi dau curs idiotului. Ci să-l combat. Așa cum l-am combătut și pe Pruteanu, atunci când a propus schilodirea limbii române cu proiectul lui – Germin Petcu, scriitor.

Interzicerea culturii ruse e o idee bombastică. Absurdă. Cultura nu ține de popor. E divină. Ia forma și accentul izvorului prin care curge. Cum să nu roșim în fața literaturii universale din care au fost scos Tolstoi și Dostoievski, Pușkin și Turgheniev? Cum să zboare fluturii fără muzica și pictura născută pe unul dintre părțile globului albastru? Cultura este și ar trebui să fie deasupra a orice, o formă de credință, un dialog deasupra lumescului, deasupra umanului. Panaceu și catharsis, deci esențial vieții, existenței universale- Em Sava, scriitoare româncă din Canada.

Issabela Cotelin, scriitor și poet:

Când armele vorbesc, muzele tac

Corectitudinea politică e, de felul ei, uneori caraghioasă, alteori enervantă sau inutilă, dar, când e vorba de cultură, poate face ravagii – evident, culturale.

Aflăm de pe Digi 24/26.02. 2022 că „Autoritatea de reglementare a comunicațiilor din Rusia, Roskomnadzor, a ordonat sâmbătă presei ruse să suprime în conținuturile ei orice referinţă la civili ucişi de armata Federaţiei Ruse în Ucraina, precum şi termeni ca invazie, ofensivă sau declaraţie de război (Reuters).

Ideea nu e nouă – omenirea a mai trecut prin astfel de provocări atunci când, de exemplu, Pe aripile vântului a fost scos de pe platforma de filme HBO Max, pe motiv că ar conține „prejudecăți rasiale” – un gest absurd care spulberă, în numele unei iluzorii teorii actuale, visările multor generații trecute, poate și actuale, de împătimiți ai romanului lui Margaret Mitchell – printre care și eu – sau fani ai reușitei ecranizări cu Clark Gable și Vivien Leigh.

Conform teoriei, așadar, prin care, corect politic, negrul – cuvântul ca atare – se schimbă cu tot felul de substituenți, extrapolăm puțin și ajungem în clipa de față la, să zicem, Operațiune militară și pace, celebrul roman al lui L.N. Tolstoi. Am vrut inițial să pun semnul întrebării după numele marelui scriitor rus, dar m-am răzgândit. Am legifera astfel, fie și numai întrebându-ne, ordinul numitei Autorități de reglementare, ceea ce cred cu tărie că nu este cazul.

Lăsând ceea ce pare un banc, dar nu e, la o parte, scriitorii ruși contemporani au adoptat, referindu-se la invazia lui Putin în Ucraina, atitudinea care era de așteptat. Au semnat, poeți și prozatori, traducători sau editori, o scrisoare deschisă către țarul neîncoronat al dusului imperiu, în care au scris explicit că „nu vrem și nu vom vorbi despre o operațiune specială, pentru că acesta este un război” (Europa Liberă). Mihail Șișkin (care locuiește din 19995 în Elveția) și Boris Akunin (în Franța din 2014), doi scriitori vecini (cu numele de origine și locul nașterii) importanți, susțin, de asemenea, tot ce e de susținut la nivel mediatic împotriva unui „dictator rupt de realitate” ș.a.m.d.

Însă, în afară de evenimente sportive, cum ar fi cele din fotbal sau Formula 1, Europa începe să interzică și evenimente culturale rusești. Reprezentanţii Festivalului de la Cannes au anunțat că „nicio delegație rusă nu va fi binevenită în acest an” (Europa Liberă România). Studiourile americane de film amână sau renunță la lansarea unor premiere în Rusia. Valeri Gheorghiev, un dirijor considerat apropiat al lui Vladimir Putin, este concediat de Filarmonica din Munchen, iar alte instituții de cultură, cum ar fi Scala din Milano, îi suspendă contractele. Sopranei Anna Netrebko îi sunt anulate concertele din Danemarca. Toate acestea și nu numai în timp ce lumea, unanim, este teoretic de acord cu primarul Munchen-ului, care, într-o postare virtuală, subliniază că „oamenii de origine rusă (…) nu sunt responsabili pentru politica agresivă a statului rus”.

Se bate ceva cap în cap în cele de mai sus…? Da – idealismul cu pragmatismul, viața de pe hârtie cu cea de pe teren și așa mai departe. Are cineva dreptate aici, ceea ce ar duce, implicit, la ne-dreptatea celuilalt…? Nu. De ce?

Pentru că în dragoste și în război totul e permis, spune o veche, foarte veche și, din păcate, valabilă încă zicală.

Comunismul, cu precădere cel sovietic, a lăsat sechele și, ca și fascismul, a ascuns schelete în dulapul mintal al tuturor generațiilor ulterioare acestor ideologii, care, transpuse în practică, au ucis până la ceea ce legislația umană numește genocid. E greu să treci peste istorie, peste țări rupte în două, peste atâtea și atâtea tragedii personale indescriptibile, ca să mai poți aprecia obiectiv, pe vreme de război real, un act artistic. Ura, furia, sila, teama înving de multe ori și nu e nimeni în măsură să spună cât de sau dacă e corect așa. 

Pe de altă parte, un acoperiș deasupra capului și siguranța, așa cum e ea, a zilei de mâine amintesc, iarăși obiectiv, că niciunul – dar niciunul – dintre marii artiști ruși (ruși, nu sovietici) nu au susținut regimul cu pricina, ba, mai mult, majoritatea au compus, scris, filmat, dansat sau cântat în Europa de Vest sau peste mări și țări, în țara Unchiului Sam. Mihail Barîșnikov, cel mai mare balerin al tuturor timpurilor, cum îl numește fără rețineri orice publicație, a fugit din Rusia sovietică în împrejurări demne de orice film american. Andrei Tarkovski, „unul dintre cei mai influenți cineaști ai (…) întregii istorii a cinematografiei” (Wikipedia) e înmormântat, nu întâmplător, la cimitirul ortodox din Sainte-Genevieve-des-Bois. Ș.a.

Sigur că putem să schimbăm definițiile din Wikipedia și să ștergem articole, cronici, recenzii, însă poezie și proză fără Pușkin, Esenin, Dostoievski sau Tolstoi rămâne greu de imaginat în ansamblul literaturii universale. Iar acum cultura rusă e (din nou) sub cupola ororii stârnite de războiul pornit de Putin împotriva Ucrainei și sub spectrul mondializării acestor „operațiuni militare” pe arii care ar cuprinde în primul rând țara noastră, fapt ce zdruncină orice obiectivitate, decență sau, la o adică, discernământ.

Nimeni nu poate fi judecat. Nici acela care țipă împotriva culturii bune a unei nații agresive, indiferent de legătura dintre acțiunile armate și cultura poporului care deține armata respectivă, nici acela care o susține în continuare ca fiind valabilă. La urma urmei, atâta timp cât mai putem purta o discuție pe tema asta, e totuși (sau încă) bine.

Inter arma silent leges, spunea Cicero acum două mii de ani – cu alte cuvinte, adaptate la contextul actual, când armele vorbesc, muzele tac. Singurul lucru bun, dar opus dorinței acerbe a Autorității pomenite la începutul acestui articol, este, în concluzie, legat tot de actul interzicerii: acela anume al eliminării din posibilitățile de informare publică europeană a site-urilor Russia Today și Sputnik, cu toate „filialele” lor, care, instrumente declarate ale propagandei sovietice la orice nivel, activau totuși de prea mult timp în domeniul dezinformării sau formării de false opinii în acest colț extins de lume”.

Nu oamenii de cultură fac războiul – mai ales cei morți demult. A, cel care trăiește și și-a exprimat public, în repetate rânduri, sprijinul pentru dictator și războiul lui, poate fi interzis – acela a fost cazul dirijorului din Uniunea Europeană. În general, un pas spre cultură înseamnă un pas mai departe de război. Iar clasicii ruși, în marea lor majoritate, au fost cam răzvrătiți de felul lor – ei n-ar fi trebuit să fie interziși în niciun caz. În lumea prezentă a cancel culture, mai trebuie să fie și oameni cu capul pe umeri, care să știe să facă diferența dintre viața omului de rând, viața literară și războiul înflorit în mintea dictatorilor… – Lelia Elena Vasilescu, scriitoare care semnează cu pseudonimul Marina Costa.

Radu Părpăuță, scriitor și publicist

Nu știam de interzicerea culturii ruse în unele țări europene. Mai mare porcărie nici că se poate. Cum să-i interzici pe Ceaikovski, Borodino, Cehov, Șukșin sau Ludmila Ulițkaia? Dacă măcar îi trece prin capul cel prost așa ceva, Uniunea Europeană începe să semene a tot mai mult cu Stalin, un Stalin cu față umană, dar la fel de nociv. Eu cred că e o glumă, iar cei care gândesc serios la așa ceva, nu au decât să meargă în Siberia. Davai! Na Sibir! Și alți dostoievski, gogoli sau cehovi să scrie despre prostia lor.

Nicoleta Tudor, scriitoare și poetă:

Prigoana prigoniților

Privim la televizor și ne facem cruce, cu spaimă, cu speranță, cu amândouă mâinile, cu mirare că în secolul XXI se desfășoară aici, lângă noi, sub privirile Europei, un război cum am văzut în filme, un război rudimentar, cu puști și cu tancuri și încă nu ne vine a crede… dar credem, și dacă sunt unii care nu cred, sunt aduși, sper, cu picioarele pe planeta asta de către cei care vin în valuri, valuri de copii cu ochii mari, nedumeriți, copii care, probabil, își vor aminti despre acest război cum au plecat pe fugă de acasă, fără să înțeleagă nimic, fără să înțeleagă de ce mami plânge, de ce tati nu e cu ei, cum au fost întâmpinați cu jucării de niște tanti zâmbărețe și de ce joacă au tras cu ceilalți copii pe la centrele de refugiați pe la care au poposit. Ce nu știu ei acum, este că în Rusia, cei de-o vârstă cu ei sunt arestați… Poporul rus este prigonit de Europa, este prigonit de conducătorul lor (sau conducătorii, mai nou, dacă punem la socoteală și sosiile), rubla a căzut rău, cu fracturi greu de vindecat, sărăcia este la ea acasă în Rusia, tot ce le-a mai rămas, este cultura. Cultura pe care Europa vrea să o interzică, de parcă așa se vor rezolva lucrurile, de parcă interzicând cultura rusă se va șterge cu buretele nepăsarea cu care conducătorul Rusiei a fost lăsat de ani buni să își întindă tentaculele bolnave care vor lăsa urme timp lung de acum înainte…”

Ce-ar mai fi de adăugat? Doar ce-am mai spus: când nu mai vorbesc cuvintele, dar răcnesc armele, națiunile sunt nu doar în colaps, ci pe marginea prăpastiei.

1 COMENTARIU

  1. Astăzi, Vladimir Putin a deschis oficial un nou front în războiul său împotriva lumii, cu China.
    O „țară cu un miliard de oameni” care vrea să mănânce o bucată de pământ Ucrainian .
    Rusia duce deja Războiul Rece cu Occidentul. Război fierbinte în Ucraina, Orientul Mijlociu (Siria) și Africa (prin mercenarii Grupului Wagner).
    Este complet izolat de conaționalii săi – fizic, în palatul său; și mental, deoarece nu se mai poate raporta la experiențele lor după ce a trăit mai bine de două decenii în turnul de fildeș ca dictator, microgestionând și macrogestionând afacerile Rusiei, adoptând legi, alegând și concediind fiecare guvernator și primar din țară.
    A divorțat de soția sa. A avut o iubită de ceva vreme care a născut gemeni, dar și ea s-a îndepărtat. Prietenii lui de tineret au devenit super bogați și ocupați cu cheltuirea banilor cât pot.
    Doar ministrul apărării Serghei Shoigu, un păstor de reni dintr-un trib turcesc, ca un câine credincios, este mereu în preajma stăpânului său, ducându-l la taiga din țara natală pentru a practica ritualuri șamane.
    Dictator în labirintul său, la sfârșitul domniei sale. Paranoic, resentit, speriat. Puterea absolută l-a scurs de orice empatie și compasiune față de ființele umane. O coajă goală de om și un avertisment pentru orice națiune democratică al cărei lider este dornic să o deraieze spre autocrație.
    Timp de opt ani Putin a zburat în jurul lumii, întotdeauna întârziat la întâlniri și forumuri cu lideri străini pentru a-și arăta supremația. Între timp, o elită formată de noi oligarhi a format clasa conducătoare.
    Oficialii și agenții serviciilor de informații au fost triplati ca număr pentru a satisface lăcomia a milioane de care doreau să nu facă nimic și să aibă mulți bani.
    Putin a creat acest sistem și a tolerat corupția care a devenit piatra de temelie a domniei sale, pentru că a fost cel mai corupt lider din istoria Rusiei, precum și cel mai bogat.
    Pe hârtie, nu deținea nimic. În realitate, are cel puțin optsprezece palate și conace în toată Rusia. O flotă de avioane și zeci de mașini. A trăit în lux, având toți banii din lume care îi erau la dispoziție, deoarece tot ce trebuia să facă era să-și bată degetul și orice oligarh i-ar oferi câteva miliarde de dolari pentru cheltuieli.
    Putin a fost unul dintre cei mai recunoscuți oameni ai timpurilor moderne, care se potrivea cu puterea absolută pe care o deținea asupra celei mai mari țări din lume. A salvat Rusia de la dezintegrare și a făcut-o din nou grozavă.
    El a organizat Jocurile Olimpice la Soci și a dopat sportivii astfel încât aceștia să devină campioni pentru a demonstra măreția Rusiei și măreția lui personală lumii întregi. Această națiune păgână și-a găsit eroul barbar suprem și s-a îndrăgostit de el.
    Europa era la picioarele lui dependentă de gazul și petrolul său. El le cumpăra politicienii și partidele. Încă câțiva ani și întreaga Europă va fi atrasă în sfera de influență a Rusiei. Și atunci cine știe, America va fi următoarea?
    Dar apoi, în timpul unui transfer temporar al puterii, fostele republici sovietice au început să-și arate neînclinația de a face parte din planul general al lui Putin.
    Mai întâi Georgia 🇬🇪 și apoi Ucraina 🇺🇦 și-au schimbat aliații și au plecat spre Occident.
    Au fost lansate războaie. Au fost impuse contrasancțiuni. Dintr-un dictator popular iubit de compatrioții săi, Putin a revenit la personajul său de agent KGB. El a primit o nenorocire: anexarea Crimeei a fost sărbătorită de compatrioții săi, care, ca și el, și-au câștigat măreția așa cum tânjiseră spaniolii de altădată după aur.
    Putin a început să construiască o Cortina de Fier pentru a lupta împotriva dușmanilor externi și interni. Din prosperitate, națiunea sa a revenit la sărăcie, din care o smulsese cu două decenii în urmă.
    Designul lui măreț a țâșnit ca un balon. Iluziile au dispărut și realitatea dură a fost expusă: Rusia era o benzinărie cu arme nucleare condusă de un dictator corupt.
    O Rusia săracă, izolată și populația sa care trăiește mână la gură – aceasta este națiunea pe care Putin o va lăsa în urmă. Aceasta este moștenirea lui.
    PUTIN! Omul cel mai izolat din lume. Și poporul lui nefericit, cu milioane de mile pătrate de pământ gol, izolați de sine, delirând și pierduți în fanteziile zeilor păgâni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...