Cine sunt șmecherii din conducerea Apelor Române care și-au secretizat averile

Publicat: 06 iul. 2021, 13:49, de Ion Teleanu, în News , ? cititori
Cine sunt șmecherii din conducerea Apelor Române care și-au secretizat averile
ANI si Apele Romane

Până pe data de 15 iunie 2021, toți cei din conducerea Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR) erau obligați, conform Legii nr. 176 din 1 septembrie 2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, să-și actualizeze declarațiile de avere și de interese, dar câțiva directori mai șmecherii n-au catadicsit acest lucru.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunțat în luna mai, prin intermediul unui comunicat, că „Marți, 15 iunie 2021, este data limită până la care persoanele prevăzute la art. 1, alin. (1) din Legea nr. 176/2010 pot depune declarațiile de avere și de interese anuale”. 

Dar, tot ANI ne anunță că la articolul nr. 29 al Legii 176/2010 se stipulează foarte clar „Nedepunerea declaraţiilor de avere şi a declaraţiilor de interese în termenele prevăzute de prezenta lege, precum şi nedeclararea, în declaraţia întocmită potrivit anexei nr. 1, a cuantumului veniturilor realizate, sau declararea acestora cu trimitere la alte înscrisuri constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei”și „Agenţia poate declanşa din oficiu procedura de evaluare”. 

Însă, toți cei trei directori adjuncți de la ANAR, Silviu Gheorghe Boțone, Constantin Metler și Flaviu Bogdan Ioan Rusu nu și-au actualizat declarațiile de avere și de interese așa cum prevede legea.

La fel ca cei trei a procedat și sforarul șef al angajărilor ilegale din era Costel Alexe-Ervin Molnar, directorul de resurse umane, Relu Adam. Practic, cei patru mușchetari din conducerea Apelor Române au dat flit celor de la ANI considerând un moft respectarea Legii nr. 176 din 1 septembrie 2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.

De ce? Pentru că suntem șmecheri și suntem la putere!