Cine sunt vedetele politice care au încurajat echipa națională la meciul cu Elveția

Publicat: 22 nov. 2023, 13:59, de Ion Teleanu, în News , ? cititori
Cine sunt vedetele politice care au încurajat echipa națională la meciul cu Elveția

Printre cei peste 50.000 de spectatori care au încurajat aseară echipa României în meciul de fotbal contra Elveției, pe stadionul Național s-au aflat și mulți politicieni de top de la noi.

La meciul de aseară de pe stadionul Național, dintre România și Elveția, au fost prezenți și mulți oameni politici de top.

Este vorba, în primul rând, de premierul Marcel Ciolacu, care a fost însotit de secretarul general al PSD, Paul Stănescu, dar și de ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.

Cei trei lideri PSD au fost flancați în tribună de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, și de liderul PSD Giurgiu, deputatul Marian Mina (vezi FOTO).

La finalul partidei toți cei cinci politicieni PSD s-au bucurat de victoria României și de calificarea la Campionatul european de Fotbal din Germania.