Universul altfel: Oameni în spațiu pe 20 iulie, timp de câteva minute

Publicat: 07 mai 2021, 23:00, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Universul altfel: Oameni în spațiu pe 20 iulie, timp de câteva minute

Compania de turism spaţial Blue Origin va trimite pentru prima dată oameni în spaţiu pe 20 iulie, timp de câteva minute, iar unul dintre locurile disponibile la bordul vehiculului său spaţial a fost scos la licitaţie pentru publicul larg.

Anunțul a fost făcut de reprezentanţii acestei companii înfiinţate de miliardarul american Jeff Bezos, potrivit AFP. „Pe 20 iulie, New Shepard va transporta primul echipaj de astronauţi în spaţiu„, a anunţat Blue Origin într-un comunicat, referindu-se la numele vehiculului său reutilizabil, ce are o înălţime de 18 metri şi care este dezvoltat de mai mulţi ani de această companie privată.

Lansatorul conceput de Blue Origin a trecut cu succes de 15 teste şi a ajuns dincolo de Linia Karman, care marchează, conform unei convenţii internaţionale, graniţa de la care începe spaţiul, la o altitudine de 100 kilometri deasupra Terrei. Totuşi, acel lansator nu a zburat niciodată până acum având oameni la bord.

Va dura 10 minute totul

Această călătorie pe orbita Pământului va dura doar aproximativ 10 minute în total. În partea superioară a rachetei se va afla o capsulă care poate să primească până la şase persoane şi care este echipată cu hublouri mari, ce acoperă mai mult de o treime din suprafaţa habitaclului.

Racheta va decola pe verticală, iar capsula se va separa de aceasta când va atinge o altitudine de circa 75 de kilometri, continuându-şi apoi traiectoria până când va depăşi altitudinea de 100 de kilometri.

Pasagerii aflaţi la bordul capsulei vor putea în acel moment să plutească în condiţii de imponderabilitate timp de câteva minute şi să admire curbura Pământului.