Cine va apărea cu semnătură pe bancnote, alături de guvernatorul Mugur Isărescu
Pentru prima dată în ultimii 25 de ani, a doua semnătură de pe bancnotele românești va fi una nouă. Începând cu 1 februarie 2026, Mugur Tolici, în vârstă de 56 de ani, va prelua funcția de director al Direcției Emisiune, Tezaur și Casierie (DETC), succedându-l pe Ion Nițu, care a condus această direcție din 1999.
Potrivit lui Cristian I. Popa, membru în Consiliul de Administrație al BNR, Mugur Tolici este un veteran al băncii, cu experiență internațională și în managementul direcțiilor strategice. Semnătura sa va apărea pe noile bancnote, care vor circula în paralel cu cele aflate deja în uz.
Cristian I. Popa a transmis, de asemenea, mulțumiri fostului director, Ion Nițu, pentru contribuția adusă la buna funcționare a BNR în domeniul emisiunii monetare, și a precizat că va continua colaborarea cu Mugur Tolici pentru dezvoltarea activității numismatice.
”Nu cu mult, dar se schimbă: pentru prima dată în ultimii 25 de ani, a doua semnătură de pe bancnotele României va fi una nouă. Noul casier central al BNR va fi domnul Mugur Tolici, unul dintre veteranii băncii. Noile bancnote vor circula, desigur, în paralel cu cele aflate deja în uz. Începând cu 1 februarie 2026, Mugur Tolici (56 de ani) va prelua funcția de director al Direcției Emisiune, Tezaur și Casierie (DETC) din cadrul Băncii Naționale a României. În prezent director al Direcției Resurse Umane, acesta preia atribuțiile de la domnul Ion Nițu, care a condus DETC începând cu anul 1999. Nu doar că este unul dintre directorii cu experiență internațională ai băncii, coordonând până acum o direcție importantă, dar Mugur Tolici este și un manager foarte bun, muncitor și proactiv. Iar, ca bonus pentru colecționarii de bancnote, are și o semnătură frumoasă. Vom colabora în continuare, chiar mai îndeaproape, pentru dezvoltarea activității numismatice a BNR și nu numai. Îi urez mult succes în noul rol și îi mulțumesc predecesorului său, domnul Ion Nițu, pentru contribuția adusă la buna funcționare a BNR într-un domeniu esențial pentru orice bancă centrală: emisiunea monetară”, a scrie Cristian I. Popa pe pagina sa de Facebook.