Cine va merge, de anul viitor, la Bruxelles, în locul lui Dan Motreanu și Vasile Blaga

Publicat: 04 oct. 2023, 17:24, de Ion Teleanu, în News , ? cititori
Cine va merge, de anul viitor, la Bruxelles, în locul lui Dan Motreanu și Vasile Blaga

Deocamdată listele partidelor politice cu posibilii candidați pentru alegerile europarlamentare de anul viitor nu au fost bătute în cuie, dar, în mare, se cam știe cine va merge de la fiecare formațiune politică. Însă, la PNL, se conturează deja câteva surprize de proporții.

Potrivit informațiilor noastre, pe lista locurilor eligibile de la PNL pentru alegerile europarlamentare de anul viitor, se vor regăsi doar câțiva dintre actualii europarlamentari, cum ar fi Marin-Jean Marinescu sau Daniel Buda și poate Gheorghe Falcă.

În schimb, de pe această listă PNL a locurilor eligibile nu se va mai regăsi, oarecum surprinzător, Vasile Blaga și Dan Motreanu și ei știu și de ce. Însă, marea supriză este că locurile celor doi vor fi luate, atenție, de ministrul Justiției, Alina Gorghiu, și de cel al Culturii, Raluca Turcan.

De asemenea, printre viitori europarlamentari liberali se va regăsi poate și Eduard Hellving. Adică, vor pleca de la Bruxelles foștii favoriți ai lui Iohannis-Motreanu și Vasile Blaga, și locul lor va fi luat de favoritele lui Klaus Werner Iohannis- Alina Gorghiu și Raluca Turcan, dar și de fostul director al SRI, Eduard Hellving. Că deh…așa e în tenis: serviciu contra serviciu!