Cinzeaca de carcalete, dorobanțul de cocârț și Iphone-ul – cum scapă românii de realitate

România rămâne, neoficial, una dintre cele mai „evazioniste” națiuni din Europa: aproape jumătate dintre adulți recunosc că beau ocazional până la amețeală, iar peste un sfert fumează zilnic. În fața necazurilor cotidiene, alcoolul devine supapă – peste 35% dintre români practică binge drinking cel puțin o dată pe lună, adică beau mult și repede, până la pierderea controlului. Tutunul, la rândul lui, e refugiul de zi cu zi pentru 27% din populație, cu o diferență clară între sexe: fumează aproape 4 din 10 bărbați și aproape 2 din 10 femei.

Pe deasupra, drogurile – de la canabis la substanțe noi (NPS) – încep să prindă tot mai tare: în 2019, 10.7% dintre români aduseseră droguri măcar o dată-n viață, față de 6.6% în 2013. Şi nu uitați smartphone-ul: românii petrec ore îndelungate cu telefonul în mână, 56% stând cu ecranul aprins peste 13 ore/zi.

Cinzeaca (țoi de 50 ml)

Cunoscută și sub denumirea de „țoi mic”, cinzeaca este un pahar tradițional românesc cu o capacitate de 50 ml, utilizat frecvent pentru servirea țuicii sau a pălincii. Forma sa este caracterizată printr-un corp bombat și un gât îngust, facilitând degustarea băuturii. Aceste pahare sunt adesea realizate din sticlă transparentă și pot fi gradate pentru a indica volumul exact.

dorobanțul e cel din dreapta

Dorobanțul (țoi de 100 ml)

Dorobanțul este un pahar tradițional românesc cu o capacitate de 100 ml, folosit pentru servirea băuturilor spirtoase în cantități mai mari. Forma sa este similară cu cea a cinzecii, având un corp mai înalt și un gât ușor mai larg, permițând o degustare mai amplă a băuturii. Aceste pahare sunt, de asemenea, fabricate din sticlă transparentă și pot fi gradate.

De la dorobanț, care a circulat într- vreme chiar în forma unui dorobanț suflat în sticlă, se trage expresia ”a da cu dorobanțul de parchet”. E un gest asociat vitejiei bahice de cârciumă, când consumatorul a exagerat și e gata să se răfuiască cu toată lumea cea crudă și nedreaptă.

Începutul zilei: 3% beau zilnic, dar majoritatea dă cu binge*

Datele Eurostat arată că românii nu sunt consumatori zilnici (daily drinkers – sub 3% dintre adulţi), dar sunt experţi la excese de weekend. În 2019, aproape 35% dintre români care beau alcool făceau asta „pe rupte” cel puțin o dată pe lună – aproape dublu faţă de media UE (19%). La bărbaţi se atinge vârful: 53% recunosc un consum masiv lunar, în timp ce doar 18% dintre femei admit același lucru.

Pe scurt, românul nu bea des, dar când bea – o face ca la un maraton. Nici tinerii nu scapă: aproape două cincimi dintre elevii de 15–16 ani povestesc că au făcut măcar o dată o beţie în ultima lună (aproape de media UE).

Patternul acesta atipic contrastează cu Sudul Europei: spre deosebire de români, italienii sau spaniolii beau mult şi zilnic, dar rar își pierd mințile din cauza băuturii.

La noi se păstrează o cultură încărcată de păhărușele tradiționale («ziua bună, ziua rea»), de descântecul rural purificator, cu țuică de prune și bere artizanală.

Studiile confirmă că ruralul dă rate mai mari de băutură episodică: oamenii de la țară fac mai mult binge-drinking decât cei din orașe.

Așadar, mediatorul viață-societate-nevoie-de-evadare în România e de obicei țuica de weekend, după standarde de sat: oriunde mergi, e un pariu câștigat că găsești o sticlă de rachiu imediat după bere.

Fumul speranței: 27% fumători, cu politică și bani puțini în coadă

Fumatul rămâne principalul comfort drug al sufletului român: peste 1 din 4 adulți trage măcar o țigară pe zi. Date recente indică 27% fumători (37.4% bărbați vs. 17.5% femei), ceea ce ne plasează undeva la nivel de Europa Est/Centrală – mai jos decât Bulgaria (~40%), dar peste Polonia și Croația (~30%). E așa de răspândit încât 4,4 milioane de români (din care 2,8 milioane bărbați) au fumat în 2022. Mai interesant: fumul e predominant urban. În 2019, fumătorii zilnici erau mai mulți în orașe decât la țară (de exemplu 4.3% din urbani peste 75 de ani fumați zilnic, față de 2.5% în rural). Cu alte cuvinte, românii din oraș țin țigara ca pe un accesoriu de supra-viețuire urbană – fac sau dau o tură de țigară chiar și la birou –, în timp ce în sate iau adesea aerul curat, fără fum (cel puţin statistic vorbind).

Dinamica gender este dramatică: diferența de 23 puncte procentuale între bărbați și femei la țigară este una dintre cele mai mari din UE. (Româncele fumează sub 10% per total, faţă de 20.7% în Bulgaria – deci noi avem mai puține fumătoare ca aproape oricare vecină). Politiștii și companiile de tutun se ceartă despre cât de mult ne încălzește economia smenu-ul cu 6 lei/cutiuță, dar cifrele spun că banii fumătorului român ajung la fumat, nu la facturi: un consum per capita a scăzut cu 20% din 2005 (de la 86 la 69 de pachete/an), după ce s-au crescut taxele pe țigară.

Droguri și stimulatoare psihedelice: pe urmele căutării de fericire

Deși mult mediatizat de (câteodată înșelător) clișeu, consumul de droguri ilegale în România rămâne mai scăzut decât în Occident. Însă trendul e ascendent. Un raport guvernamental arată că, în 2019, 10.7% dintre români de 15–64 ani declarau că au încercat vreodată un drog (față de doar 6.6% în 2013). Folosința curentă (12 luni) a crescut de la 2.5% în 2013 la 6% în 2019. Practic, de la un grup marginal în 2013, consumatorii de substanțe ilegale au devenit un segment vizibil în societate. Cel mai nou anti-drogistic oficial (Strategia 2022–2026) nici nu ascunde îngrijorarea: traficurile cu heroină și metamfetamină pe ruta balcanică au crescut, iar noile stupefiante sintetice (NPS) – adică etnobotanicele – au inundat piața de periferie. Un studiu independent menționa că NPS-urile „legale” au devenit cele mai populare droguri noi, urmate de cannabis și cocaină.

Totuşi, România nu concurează cu vecinii nordici: Cehia, spre exemplu, are peste 13% din adulți consumatori de droguri de-abia în ultimul an, cea mai mare rată din UE. La noi e mult mai puțin: doar 3.5% dintre adulții cu vârsta 15–64 ani au consumat canabis în 2020, comparativ cu 11.1% în Cehia sau 10.2% în Croația. Alte țări estice merg pe ceva similar: Polonia și Slovacia ~3.8% fiecare, Ungaria un modest 1.3%. În fond, România rămâne un consumator moderat-regional, deși dependența de droguri – mai ales de etnobotanice – e în creștere. Consecința: serviciile de tratare au înregistrat cu 2020 mai mulți pacienți cu probleme de droguri decât oricând în ultimul deceniu.

Dependențe emoționale: iubirea ca pastilă

Nu toate evadările sunt cu substanțe: relații de cuplu toxice și dependente emoțional sunt forma ascunsă a auto-medicației. În România, conceptul rămâne mai greu de măsurat statistici, dar tendințele sociale sugerează un tablou deprimant. În loc să pună punct unor legături nocive, unii români persistă în relații abuzive precum dacă ar fi singurul alcool (sau somnifer) accesibil. Mitologia populară despre romantismul stoic al „bărbatului plin de defecte” sau „femeii salvatoare” menține mentalitatea că suferința din dragoste face parte din soartă. În consecință, dependența emoțională (o persoană bolnavă de nevoia de a fi iubită, în mod resemnat sau nesănătos) se răspândește în tăcere.

• În mediul rural, patriarhatul și izolarea exacerbează fenomenul: se căsătorește din nevoie, se continuă din obișnuință, ca într-un film mut, bătăile și abuzul normalizându-se la firul ierbii. România are printre cele mai scăzute rate de divorț din UE, semn că mulți „rămân pe baricade” chiar și în relații catastrofale.
• În orașe, independența financiară și opțiunile generoase nu garantează fericirea: tineri și adulți se lansează în „drame” emoționale (relații pasagere, iubire pe seama traumei) ca pe o pastilă pentru singurătate.

Tristul tablou al relațiilor toxice e un fel de oglindă socială: dacă statul nu le oferă rezolvări (nu educă în școli despre sănătate mintală sau egalitate, nu sprijină victimele de abuz etc.), oamenii caută alinare în principii nesănătoase. Implicit, „dependența emoțională” funcționează ca o altă formă de evadare – chiar dacă rupe oameni în bucăți.

Compulsiv și digital: pariuri, gaming și cele sfinte ecrane

Evadările moderne trec prin priză: smartphone-ul și internetul sunt noua relație de care suntem dependenți. Studiile recente indică cifre îngrijorătoare: 56% din români recunosc că stau cu telefonul mai mult de 13 ore pe zi, iar 60% își verifică ecranul de mai multe ori pe oră. Practic, aproape fiecare român poartă în buzunar o mică furtună de notificări din care nu scapă.

Aceste ore petrecute online înseamnă rețele sociale, știri și jocuri – un comportament compulsiv ce se dezvoltă rapid.

În primii 20 de ani ai mileniului, procentajul copiilor cu smartphone a sărit de la 2% (în 2010) la 86% (în 2020), sugerând că aproape toți adolescenții au azi această „dopamină la pachet”. Cum influențează asta evadarea?

• Smartphone & Social Media. Ecranul oferă recompense imediate și fuga din realitatea apasătoare (pamfleturi, meme, poze cu pisici – distrageri minute în care uităm de facturi). Dar consecința este clasică: dependență și alienare. Românii beau un TikTok la fel cum beau 2 beri: fără să realizeze cât se îmbată cu banal. Cifrele arată că o bună parte din populație își gândește ore din zi încercând să „prindă semnal” pe rețele, iar acest lucru nu e nesemnificativ.
• Jocuri de noroc și gaming. În lipsa unor statistici oficiale recente, specialiștii anticipeză că ~1% dintre români (măsura europeană standard) sunt deja gânditori patologici la pariuri sau jocuri de noroc. În adolescență, 32% din elevii de liceu au pariat o dată în viață, iar 22% au pariat în ultimul an (date vechi, dar relevante). Cu apariția pariurilor online și sălilor de sloturi la orice colț, tentația de „a câștiga rapid” atrage ca un magnet. Astfel, jocul compulsiv (fie el digital sau fizic) devine o cutie neagră de evadare – cu șanse mari de depressie financiară după primele câștiguri entuziaste.
• Shopping și altele. Deși studiile nu abundă, și cumpărăturile compulsive au intrat pe listă (în special decorațiuni kitschoase, reduceri online etc.). De exemplu, mulți români fug din realitatea scumpă în festivalul reducerilor de Black Friday, umplând coșurile fără oprire.

Urban vs. Rural: două lumi, aceleași scapări

Diferențele de evadare între oraș și sat sunt neobișnuite: nu toate viciele merg în același ritm. Statistica confirmă o veche zicală: la oraș se fumează mai mult, la țară se bea mai mult.

Urbanitățile au avut dintotdeauna acces mai ușor la tutun și internet, iar viața mai agitată îi face pe orașeni mai stresati şi mai fumători. Ei consumă frecvent cafeneaua cu prietenii – și, cu țigară în mână, ratele zilnice de fumat sunt semnificativ mai mari în orașe.

În sat, oamenii nu renunță la țuica de pe foc; chiar dacă statisticile naționale de consum (litri de pur alcool) provin din producția urbană, caloriile alcoolului se ard în gospodării rurale în ritm alert, acolo unde se bea la sărbători și neîndeletniciri agricole. Cercetători români confirmă: ruralii beau cu mai mult entuziasm (binge drinking) decât urbanii.

Şi altceva: perspectivele diferă. De obicei, la oraș depresia bate la ușă prin datorii și trafic, pe când în sat singurătatea și sărăcia financiară îi împing pe oameni spre taifas cu sticla. Prin urmare:

• Oraș – mai mulți fumători zilnici; smartphone-uri cu ecranul aprins; stres ocazionat de joburi și metrou.
• Sat – mai mult binge drinking și consum de țuică/brandy artizanal; limitări de alternative (mai puține cluburi, mai puțin internet de calitate).

În ansamblu, diferențele urb–rural pot fi surprinzătoare: ecranul fumează din România urbană, dar păhărelul aburește din România rurală.

Comparativ cu Estul Europei: campioni sau veleitari bosumflați?

Europa de Est are tradiție de sărbătoare în fața halbelor, dar România se evidențiază prin excesele ei.

La alcool, ocupăm un loc fruntaș în UE: cifra de ~17 litri de alcool pur pe cap de adult (conform estimărilor recente) ne plasează în topul european.

Ne întrec oarecum doar danezii și gălăgioșii baltici la capitolul beserială pe fond, dar graficul de consum annual ne ridică peste Polonia, Ungaria sau Slovacia.

La fumat, stăm aproximativ la mediană: bărbați precum polonezii (~30%) sau croații, dar sub bulgari (41%), și mult deasupra liniei medii din UE.

Cât despre droguri, rămânem cuminți: în topurile EMCDDA, România apare cu prevalențe joase, în timp ce vecini ca Cehia, Estonia sau Marea Britanie au cifre duble (12–15%).

În ansamblu, în Estul Europei se repetă un tipar: obsesia escapismului national nu e doar românească, dar la noi e multiplă.

În țările baltice și rusofone, alcoolul domină și elita cum domină România, dar românul ăsta mic scapă și prin fumul de țigară și prin selfie la concerte.

Bulgarii fumează și ei mult, dar noi încă nu am ajuns la 40%.

Ucrainenii beau și ei în familie mult brandy, dar dependența emoțională are forme proprii la noi.

Comparativ, un polonez consumă mai multe beri zilnic și un ungur fumează la fel de mult, însă doar românul are 5-6 modalități distincte de a-și ucide timpul în fiecare zi (cinzeaca de carcalete, dorobanțul de cocârț, țigări, droguri, relații, telefonul).

De ce? Factori sociali, economici și culturali

Trendurile de evadare din România nu apar din senin. Cauzele țin de traumatismele postcomuniste, de sărăcie endemică şi de presiunea unei lumi prea rapida (sau prea lentă, după caz). Printre cele mai vehiculate motive:

• Stres economic și precaritate: Salariile mici și competiția acerbă generează anxietate cronică. Mulți români scapă de job-ul zilnic cu un pahar în plus la ieșirea din serviciu sau cu o pauză de tigaretă înaintea unei audiențe. Criza locuințelor și nesiguranța financiară (multi pleacă la muncă în străinătate) dau o justiție crudă: trăim cu vorba „băutura naște din suspin”. Dacă spitalele sunt pline și salariile rămân pe loc, românul meditează cu o halbă.
• Foame culturală și izolare: Comunitățile rurale rămân defavorizate și deprimante. Lipsa unei vieți culturale active (cinema, teatru, cluburi la marginea blocului) lasă loc nemulțumit pentru plăceri ieftine: vinul de casă, țuica de vise, tutunul între palme. În orașe, urbanizarea rapidă îi face pe oameni străini unii față de alții – refugiul e tableta sau telefonul, unic prieten constant.
• Învechirea tradițiilor “de escapadă”: Paradoxal, o parte din probleme vin și din tradiție. Dependența de mici etnobotanice (pălincă, vin, Țuică) e adânc înrădăcinată în obiceiurile românești (pomana porcului, sâmbra oilor, nunți și botezuri cu recepții pe sărite). Obiceiurile astea, inițial ritualuri comunitare, pot aluneca spre abuz când economia scapă de sub control și punțile sociale de solidaritate cad.
• Ignoranță și stigma socială: Lipsa educației în școli despre dependențe și sănătate mintală încurajează mituri periculoase („beau cu prietenii, nu e nici o problemă”; „fumez doar așa, de dragul socializării”). Se preferă rețete populare de „vindecare”: băi de picioare cu țuică, șprițuri măricele la nervi. Teama de a cere ajutor (statul român a subfinanțat mult timp programele de prevenire) menține jocurile și alcoolul ca tratamente de sine stătătoare.

În fond, realitatea de zi cu zi a românului (joburile instabile, birocratia mucegăită, lipsa rețelelor de sprijin) creează un teren fertil pentru dependențe. Fiecare își alege alcoolul, fumul sau iubirea toxică ca prag de salvare – măcar până când ceasul arată 8 dimineața.

Nu e un secret, ci o consecință dură a combinației între rezistența emoțională la pământ și ofilitarea sistemelor de susținere. E o realitate blazată pe jumătate tragică, pe jumătate ridicolă: românul îi dă cu substanțe pentru a se simți bine într-o societate care-l face să se simtă prost.

Rezumat:

În România, „evadarea din realitate” a căpătat fața unui fenomen multiplu: alcoolul domină scena, completat de fumatul masiv și de noi forme de scăpare emoțională. Suntem la o răscruce de drumuri cu vecinii noștri estici – unii ne întrec la party-uri și piscine în beznă, alții urcă în frunte cu lungimea funinginii. Dar cert e că, sub steagul berii și al ecranelor, românul știe că escapismul nu e doar un moft, ci o ultimă gură de aer dintr-un balon de oxigen strâmt, numit viață.

Puncte cheie:

• România conduce clasamentul UE la binge-drinking – 35% dintre adulți fac exces lunar.
• 27% dintre români sunt fumători zilnici (majoritatea bărbați); femeile fumează mult mai puțin (~17%).
• Drogurile ilegale sunt încă relativ rare (6% consum anual în 2019), dar numărul experimentatorilor a crescut rapid.
• Diferențele urban-rural: ruralii beau mai mult (binge), orășenii fumează mai mult.
• Smartphone-urile și internetul au devenit un refugiu major: 56% români stau cu telefonul >13 ore/zi

Ce înseamnă binge drinking, de fapt?

„Binge drinking” nu înseamnă doar că „bei mult” – în termeni clinici, înseamnă să consumi o cantitate mare de alcool într-o perioadă scurtă de timp, cu scopul clar de a te ameți sau de a te rupe de realitate. Concret:

• pentru bărbați: înseamnă cinci sau mai multe pahare standard de alcool (echivalentul a 2,5 litri de bere sau 0,5 litri de vin) consumate într-un interval de aproximativ două ore;
• pentru femei: limita e mai mică – patru pahare într-un interval similar.

Binge-ul e ca o bombă cu ceas: nu ține cont că bei „doar sâmbăta” sau „la ocazii” – contează intensitatea și faptul că îți supui organismul unei încărcături toxice bruște. E forma de consum care generează cele mai multe cazuri de comă alcoolică, accidente, violențe domestice, pierderi de memorie și, în timp, afecțiuni hepatice grave.