Cioban trimis la școală de către judecători

Potrivit bzi.ro, există o instanță în România care a pedepsit un inculpat trimițându-l la școală! Desigur, pe lângă închisoare cu suspendare, muncă în folosul comunității, daune materiale.

Să vedem despre ce este vorba. În 2017, un cioban din Ruginoasa, județul Iași, nu doar că și-a lăsat oile să pască un lan verde de grâu, aparținând unui vecin, dar le-a și ghidat aici. Grâul, cum am spus, era verde, mult, la îndemână și la discreție, oile se săturau repede. Mai mult decât convenabil.

Un singur lucru nu a luat în calcul ciobanul. Că păgubitul face reclamație la poliție și plângere în instanță. Anchetatorii au arătat în documentele prezentate instanței următoarele: „Pe 22 aprilie 2017, în jurul orei 16:00, cu intenţie, inculpatul a distrus, prin pășunare cu oile, o cultură de grâu înfiinţată pe suprafața de 0,75 ha de teren, situată în extravilanul comunei Ruginoasa, în tarlaua 37, parcela A 596/46, aparținând persoanei vătămate căreia i-a cauzat un prejudiciu în sumă de 1.800 de lei”.

Și, după îndelungi perindări și drumuri pe la tribunal, după mărturii, după probe, judecătorii de la Pașcani decid următoarele: „Instanța îi impune condamnatului să urmeze un curs de pregătire şcolară, ori de calificare profesională. Inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliului Local Ruginoasa sau al oricărei instituţii aflate în subordinea acestuia, pe o perioadă de 80 de zile. Admite în parte acţiunea exercitată de partea civilă D.H. Obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 3.124 de lei, cu titlu de daune materiale și morale”.

Pentru distrugere cu intenție, judecătorii au decis întâi ca inculpatul să fie condamnat la un an de închisoare cu suspendare. De-ale instanțelor… Personal, trimiterea la școală mi s-a părut în cazul de față că face știrea.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Premierul Marcel Ciolacu: Magazinele nu vor fi închise în weekend

Premierul Marcel Ciolacu a respins propunerea de închidere a magazinelor în weekend, subliniind că societatea nu susține această măsură. Micii comercianți au cerut Guvernului să...

ANUNȚ

ANIF–Filiala Teritorială Ialomiţa cu sediul în municipiul Slobozia, strada Cuza Vodă, nr.5, judeţul Ialomiţa, organizează licitaţie pentru valorificarea prin vânzare a unui lot format...