Ciocolata ar putea salva vieți! Nou tratament antigripal revoluționar descoperit în Israel

Publicat: 12 aug. 2025, 06:32, de Anamaria Ionel, în ACTUALITATE , ? cititori
Ciocolata ar putea salva vieți! Nou tratament antigripal revoluționar descoperit în Israel

Cercetătorii din Israel au dezvoltat un medicament experimental care folosește teobromina, substanţă regăsită şi în ciocolată, supranumită „hrana zeilor” – combinată cu un ingredient sintetic, pentru a crea un tratament antigripal mult mai eficient decât cele existente.

Cum funcţionează medicamentul

Această combinație revoluționară vizează puncte slabe ale virusului gripal, blocând canalele esențiale pentru supraviețuirea sa și reușind să învingă chiar și cele mai rezistente tulpini, inclusiv gripa aviară și porcină.

Potrivit unei cercetări publicate recent în revista PNAS, realizată în noua facilitate de biosecuritate de nivel 3, Barry Skolnick, din Israel, specialiştii au testat combinaţia teobromină şi un compus mai puţin cunoscut numit arainozină, împotriva unei game largi de virusuri gripale.

Atât în testele de laborator, cât şi în cele pe animale, tratamentul s-a dovedit mai eficientă decât antivirale existente, cum ar fi oseltamivir (Tamiflu), chiar şi atunci când a fost testată împotriva celor mai periculoase tulpini gripale, rezistente la medicamente, inclusiv gripa aviară şi porcină.

Ce este teobromina

Teobromina este un stimulent care se găseşte în mod natural în planta de cacao, iar denumirea sa provine din limba greacă şi înseamnă „hrana zeilor”.

Combinaţia dintre teobromină cu arainozina, un compus sintetic care împiedică celulele să se repare, vizează proteinele de pe virus care funcţionează drept canale pentru transportul ionilor în şi din celulă. În lipsa acestor canale funcţionale, virusul nu poate supravieţui.

Citeşte şi: Scorțișoara, utilă în diabet și tratarea răcelilor și a gripei

Medicamentele existente vizează în general o proteină virală care suferă mutaţii frecvente, ceea ce face ca tratamentele să îşi piardă eficienţa în timp, au explicat cercetătorii.

„Nu oferim doar un medicament antigripal mai bun, ci propunem o nouă modalitate de a ataca virusurile, care ne-ar putea ajuta să ne pregătim pentru viitoare pandemii”, a declarat coordonatorul studiului, Isaiah Arkin de la Hebrew University din Ierusalim, citat într-un comunicat.

Întrucât multe virusuri, inclusiv coronavirusurile, depind şi ele de canalele ionice, această abordare ar putea deveni baza unor strategii antivirale viitoare, au adăugat cercetătorii.

Combinaţia a fost descoperită printr-un proces de selecţie dintr-o bibliotecă de compuşi reutilizaţi, mulţi dintre ei iniţial destinaţi altor boli, testaţi pe tulpini de gripă sensibile şi rezistente la medicamente.

Următoarea etapă presupune testarea clinică pe subiecţi umani, însă aceste rezultate preliminare oferă o perspectivă promiţătoare nu doar pentru dezvoltarea unui tratament antigripal mai eficient, ci şi pentru identificarea unor soluţii mai ingenioase în lupta împotriva bolilor virale.