Ciocolata românească servită indienilor. Unde se întâmplă

Publicat: 12 oct. 2023, 07:30, de Viorela Pitulice, în Agricultura , ? cititori
Ciocolata românească servită indienilor. Unde se întâmplă

Produsele românești constituie o raritate în magazinele din Occident, iar atunci când le zărești pe rafturi n-ai cum să treci cu vederea momentul. Surpriza este și mai mare, însă, când le descoperi într-un supermarket indian de cartier cu produse de nișă.

Adevărul este că în niciun caz nu te aștepți ca indienii să se dea în vânt după ciocolata românească, la fel și alte nații care mai locuiesc prin zonă. Sau cine știe, poate ciocolata autohtonă are trecere la străini și noi nu știm, pentru că români nu am prea văzut prin jur.

Iar dacă nu credeți, nu aveți decât să luați la picior cartierele din orașul italian Bari și veți descoperi și voi Ciocolata Rom pe rafturi într-un supermarket de cartier, principalul canal de aprovizionare pentru toată lumea.

Nu de alta, dar în țările din Vest, doar la periferie dai de hipermarketuri și nicidecum în buricul târgului, cum se întâmplă la noi.