Ciolacu avertizează: ruperea coaliției trebuie urmată de alegeri anticipate

Publicat: 15 feb. 2026, 22:17, de Corina Oprea, în POLITICĂ , ? cititori
Ciolacu avertizează: ruperea coaliției trebuie urmată de alegeri anticipate
sursa foto: captură video

Fostul premier și lider al PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu recomandă ruperea actualei coaliții de guvernare, însă susține că, în cazul în care aceasta se destramă, soluția corectă ar fi organizarea de alegeri anticipate. Declarațiile au fost făcute într-un context politic tensionat, marcat de dispute în interiorul majorității și de critici privind direcția economică.

Relația cu Sorin Grindeanu și poziția față de guvernare

Marcel Ciolacu a declarat că vorbește zilnic cu Sorin Grindeanu, actualul lider al PSD, însă a precizat că nu îi oferă sfaturi legate de strategia partidului la guvernare.

„Vorbim zilnic la telefon. Nu e un secret că avem o relație apropiată. Și când eram eu premier vorbeam. Sorin Grindeanu nu îmi cere sfaturi”, a spus Ciolacu.

Fostul premier a făcut referire și la solicitările Comisiei Europene privind reforma pensiilor și introducerea impozitării progresive, criticând modul în care aceste teme sunt gestionate în spațiul public.

„Comisia ne cere reformă pe pensii. Nu putem pensiona un magistrat la 48 de ani. Comisia ne cere impozitare progresivă. De ce vii cu circul ăsta? Ca să fii tu salvatorul? Toate sunt niște teme parazitare. Suntem într-un moment dificil, eu nu spun să plece domnul Bolojan. Mă opresc buzoienii pe stradă. Oamenii de afaceri, nimeni nu știe care e direcția, iar premierul spune că trebuie să ne fie rău ca să ne fie bine”, a declarat Ciolacu la Antena 3.

„Nu recomand ruperea coaliției”

Marcel Ciolacu a afirmat că nu recomandă ruperea coaliției, apreciind că o criză politică ar agrava climatul deja tensionat. El a subliniat că nu deține adevărul absolut, însă la masa negocierilor trebuie analizat ce este mai bine pentru țară.

Fostul premier a arătat că momentul actual este unul critic, estimând că următoarea perioadă, de una sau două luni, va fi decisivă. În opinia sa, scandalul politic a escaladat excesiv, cu atacuri zilnice venite din mai multe direcții, inclusiv din interiorul PNL, iar situația s-a deteriorat vizibil.

Ciolacu a mai transmis că premierul ar trebui să reflecteze asupra situației și să meargă la discuții în coaliție pentru a evita adâncirea crizei politice.

„Eu nu recomand ruperea coaliției. O criză politică ar agrava și mai tare climatul politic. Nu dețin adevărul absolut, dar la masa negocierilor trebuie să înțelegem că trebuie să decidem ce e mai bine pentru țară.

Momentul critic e în acest moment, o lună două. S-a ajuns mult prea sus cu acest scandal, sunt atacuri zilnice din toate direcțiile foarte multe și din interiorul PNL. Lucrurile s-au agravat.

Duc spre un fond, premierul ar trebui să aibă o discuție el cu el și mâine să meargă la coaliție să nu bage coaliția într-o criză politică”, a mai spus acesta.

Anticipate, preferabile unei alianțe cu AUR

Fostul premier a afirmat că, dacă actuala majoritate s-ar rupe, organizarea de alegeri anticipate ar fi varianta corectă pentru România, în locul unei eventuale formule guvernamentale care ar include AUR.

El a făcut referire și la anularea alegerilor din trecut, susținând că în societate persistă nemulțumiri și neclarități legate de acel moment.

„În România s-au anulat niște alegeri. Acea bulă de anulare a alegerilor nu s-a dus. În societate e acea bulă, noi pe acest context guvrnăm. Lumea nu înțelege de ce s-au anulat alegerile. Am plecat de la o criză de deficit. Am ajuns la recesiune și vom ajunge la o criză socială. E ultimul moment să redevenim coerent. Mă întâlnesc cu oamenii. Urmăresc și eu cine mă înjură. E o mare problemă cu anularea alegerilor. Trebuie explicat clar de ce s-au anulat. Cel mai bine pentru România dacă se rupe coaliția este să mergem la anticipate”, a declarat Marcel Ciolacu.