Ciolacu: „Într-o perioadă cu crize multiple, nu vom veni cu noi impozite”

Publicat: 18 mai 2022, 10:56, de Cezar Amariei, în ESENȚIAL , ? cititori
Ciolacu: „Într-o perioadă cu crize multiple, nu vom veni cu noi impozite”
Marcel Ciolacu PSD

Faptul că România înregistrează cea mai mare creștere economică din Uniunea europeană nu înseamnă că se vor introduce noi taxe, dat fiind contextul unor crize multiple, a declarat miercuri Marcel Ciolacu, președintele PSD, în cadrul Summit-ului Romanian Business Leaders.

„Avem un PIB al României care se bazează în acest moment pe 27% venituri şi 47% cheltuieli, este cel mai mare decalaj din Uniunea Europeană. Asta nu înseamnă că cineva va veni, într-o perioadă cu crize multiple, cu noi impozite”, a precizat Ciolacu.

Conform acestuia, este nevoie în perioadă următoare să existe o discuţie aplicată în ceea ce priveşte viitorul României sau dacă se dorește doar o abordare de supravieţuire.

„Institutul Naţional de Statistică a confirmat că, după doi ani de în care economia a bătut, din păcate, pasul pe loc, iată, în trimestrul I al acestui an, România trece iar pe creştere. Cea mai mare creştere economică la nivelul Uniunii Europene: 6,5 %”,a spus liderul PSD, precizând că este o reuşită de etapă. Chiar și așa, nu sunt motive de sărbătorire.

„Nu putem vorbi de un succes deplin pentru că această creştere de 6,5% nu se regăseşte în aceeaşi proporţie în  buzunarul oamenilor şi nici la nivelul întregului mediu de afaceri românesc. Dar, inversarea trendului, prin reluarea creşterii, dovedeşte faptul că, dacă statul adoptă măsurile corecte, la timp, putem trece  încet – încet peste provocările cu care ne confruntăm”, a mai spus Ciolacu.

El a precizat că raportul INS de marți dovedeşte că este nevoie de măsuri suplimentare pentru a opri inflaţia, că e nevoie de şi mai multe măsuri pentru a sprijini investiţiile, pentru a sprijini firmele româneşti.

Liderul PSD a arătat că partidul pe care îl reprezintă a intrat la guvernare într-un moment extrem de greu: o criză sanitară majoră, suprapusă peste o criză economică. Iar, peste aceste două crize, a venit şi un război la graniţele României, un război total nedrept, care a provocat o undă de şoc peste toate economiile mondiale, slăbite deja de pandemie.

„De la intrarea noastră la guvernare, alături de partenerii de Coaliţie, PNL şi UDMR, am început să reparăm lucruri. Ştiu că mai sunt multe lucruri de făcut.  Am schimbat total modul de abordare al pandemiei. Şi s-a văzut că am acţionat corect, reuşind să reducem numărul de infectări fără a bloca economia. Apoi, am insistat pentru un set de măsuri ţintite, menite să sprijine atât populaţia, cât şi activitatea firmelor româneşti. Am adoptat cele patru noi programe propuse de PSD pentru susţinerea companiilor româneşti, IMM Prod, GarantConstruct, Rural Invest şi Innovation. Alături de IMM Invest, sunt programe prin care Guvernul finanţează cu aproape 4 miliarde de euro companiile româneşti prin granturi, credite sau garanţii de stat. Sunt măsuri luate, în mare parte, în urma dialogului cu dumneavoastră, mediul de afaceri!”, a mai arătat Ciolacu.