Orban, despre amenințarea cu excluderea din PNL: „Nu mă poate da afară echipa demolatoare”

Publicat: 10 nov. 2021, 21:14, de Cezar Amariei, în ESENȚIAL , ? cititori
Orban, despre amenințarea cu excluderea din PNL: „Nu mă poate da afară echipa demolatoare”

Fostul preşedinte PNL Ludovic Orban a anunţat că se va prezenta, vineri, la şedinţa Biroului Executiv al partidului unde se va discuta excluderea sa, dar o astfel de decizie revine Consiliului Naţional.

La finalul şedinţei de Birou Politic Naţional (de luni – n.r.), am dat declaraţii presei. (…) După declaraţiile mele, probabil înfierbântaţi şi supăraţi că le-am stricat ploile şi că i-am că criticat sever pentru gravă trădare şi această formă de prostituţie politică, pentru că altfel nu o pot caracteriza, au trimis la ora 23,36, o convocare pentru Biroul Executiv, să mă prezint obligatoriu, pentru că vor discuta, în baza articolului 32, declaraţiile mele la adresa PNL. A fost o decizie luată de grupul din jurul lui Cîţu – Alina Gorghiu, Lucian Bode, Rareş Bogdan, care au luat decizia să convoace, vineri, Birou Executiv, ca să mă dea afară pe mine. Acum ei ştiu foarte bine că, pentru a mă da afară, un fost preşedinte al partidului, nu mă dau afară cu BEx-ul lor, echipa demolatoare, ci e nevoie de decizia Consiliului Naţional, ceea ce înseamnă minim 1.000 de liberali pe care trebuie să îi convingi să îl dai afară pe Orban. O să mă duc la reuniunea Biroului Executiv„, a afirmat fostul lider PNL, miercuri, la Realitatea TV.

Orban a menţionat că, vineri, va cere Biroului Executiv al PNL „demisia lui Cîţu şi a conducerii”, „sistarea oricăror discuţii cu PSD şi refacerea coaliţiei PNL – UDMR – USR”.

Dacă ei continuă să bată palma cu PSD, în mod evident nu mai am ce să caut cu ei, dar încă mai am speranţa că nu se va face alianţa cu PSD„, a transmis el.

Ludovic Orban a precizat că va rămâne în PNL cât timp există „cea mai mică şansă” ca partidul să fie întors pe „drumul corect” şi colaborarea cu PSD să nu se finalizeze.

Este absolut necesară astăzi o construcţie politică de centru-dreapta şi de dreapta. Alegătorii români care cred în valorile liberale, creştin-democrate, conservatoare nu mai au reprezentare politică. În momentul în care PNL a bătut palma cu PSD, nu mai există reprezentare politică de dreapta. (…) Părerea mea e că Florin Cîţu nu îşi doreşte ca aceste negocieri să reuşească şi că nu toţi cei din PSD vor neapărat să facă Guvern cu PNL. Mulţi care îşi doresc accesul la resurse, un astfel de Guvern este în beneficiul numai al celor care aşteaptă distribuirea preferenţială de resurse de la buget. (…) Atât timp cât mai am de doi bani speranţe, că există cea mai mică şansă ca PNL să fie întors pe drumul corect, (…) mă bat pentru reprezentarea onestă a oamenilor. În momentul în care totul este pierdut, voi anunţa public noua construcţie politică„, a adăugat fostul preşedinte al liberalilor.

Potrivit lui Orban, colaborarea PNL – PSD se va realiza pentru că este „obiectivul lui Iohannis”, pentru că planul şeful statului este ca, după ce îşi termină mandatul în 2024, să fie premier.

Şi, ca să fie premier, are nevoie să controleze PNL şi de un partener cu care să se înţeleagă„, a completat el.