Ciprul e în ”stare de urgenţă”

Ciprul a cerut ajutor partenerilor săi din Uniunea Europeană pentru a face faţă afluxului de migranţi din Siria, spunând că se află în „stare de urgenţă” din cauza supraaglomerării din centrele sale de retenţie, a indicat ministrul cipriot de interne, Nicos Nouris, potrivit AFP.

Nicos Nouris a făcut cunoscut că insula mediteraneeană a primit în ultima săptămână „un val zilnic de sosiri de migranţi” din portul sirian Tartus. Coastele siriene se află la 160 de kilometri de Cipru.

„Din cauza acestei situaţii şi a supraaglomerării din centrele de retenţie, am fost obligat să trimit o notificare scrisă Comisiei Europene„, a spus Nicos Nouris, subliniind că a avertizat că Ciprul „intră în stare de urgenţă la nivel migrator şi nu mai are capacitatea de a primi noi migranţi”.

Se cere ajutorul UE

Potrivit acestuia, circa 4.000 de cereri de azil au fost refuzate din ianuarie. El a solicitat ajutorul Uniunii Europene pentru a repatria aceste persoane în ţări cu care Cipru nu are un acord bilateral, ca Turcia, care nu recunoaşte Republica Cipru.

Autorităţile cipriote au interceptat miercuri o ambarcaţiune care venea din Siria cu 97 de persoane la bord. Iar vineri, 14 sirieni, printre care trei copii, au intrat din Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN), care ocupă treimea de nord a insulei.

Numărul solicitanţilor de azil a ajuns în ultimii patru ani la 4% din populaţia cipriotă, faţă de 1% pentru alte state europene, afirmă guvernul cipriot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...
Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...