Circulaţia trenurilor între Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni va fi întreruptă pentru 2 zile

Publicat: 10 oct. 2023, 10:15, de Andrei Ceausescu, în ESENȚIAL , ? cititori
Circulaţia trenurilor între Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni va fi întreruptă pentru 2 zile

Lucrările de întreţinere trag pe dreapta trenul care leagă Gara de Nord de Aeroportul Otopeni.

Linia de autobuz 780 va funcționa marți, 10 octombrie 2023, și miercuri, 11 octombrie 2023, între orele 09:00-14:22, în locul trenului de aeroport, făcând legătura între Gara Basarab, Gara de Nord și Aeroportul Internațional Otopeni „Henri Coandă”. Măsura a fost luată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) ca urmare a suspendării temporare a serviciului feroviar, pentru efectuarea unor lucrări de întreținere a căii ferate.

Autobuzele liniei 780 vor circulala un interval de aproximativ 30 de minute și vor opri, pe ambele sensuri, în stațiile: Gara Basarab, Gara de Nord, Clăbucet, Piața Presei, Aeroport Băneasa, Institutul Meteorologic, Aleea Privighetorilor, AMCOPrimăria Otopeni, Aeroport Henri Coandă Plecări, Aeroport Henri Coandă Sosiri.

TPBI dispune reluarea temporară a funcționării liniei de autobuz 780 ori de câte ori circulația trenurilor între Gara de Nord și Aeroportul Internațional Otopeni „Henri Coandă” este suspendată.