Cîțu neagă probleme legate de achitarea pensiilor sau a salariilor din administrație: „Am plătit la timp toate salariile”

Nu există riscul ca pensiile ori salariile din administrația publică să nu fie plătite la timp, susține primul ministru demis Florin Cîțu.

Întrebat dacă este real deficitul de 3 miliarde de lei, vehiculat la pensii, șeful Guvernului a negat:

Am plătit la timp toate facturile, toate salariile. E pentru prima dată când rambursările de TVA sunt plătite la timp”, a spus Florin Cîțu.

Întrebat dacă simulările pentru pensii, salarii și alocații, au fost finalizate, premierul a răspuns pozitiv.

„Domnul Vâlceanu are simulările. Le vom prezenta când le vom avea. Important este ca orice variantă vom avea, să ținem cont de faptul că România este în procedură de deficit excesiv. Nu putem să depășim deficitul pentru anul viitor. În același timp, Partidul Național Liberal susține câteva lucruri foarte importante, investițiile de anul viitor erau trecute la 6% din PIB, sunt minim 6% din PIB, s-ar putea să mergem către 7%. Vrem o reformă a aparatului administrativ, la asta ținem foarte mult. Eu, de când sunt prim-ministru am spus că nu vom crește taxele, ținem foarte mult la acest lucru, vedem ce se întâmplă în viitor.

Deci, lucrurile pe care le-am obținut – avem un rating de țară pe care l-am crescut, nu vrem să destabilizăm situația. În acest context, putem să discutăm și despre creșteri de salarii, pensii și alocații”, a mai spus Cîțu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Petrecere PORNO de 8 Martie în cel mai luxos club din...

Mai multe doamne și domnișoare din lumea politică și din lumea de business a Bucureștiului au petrecut într-un club luxos alături de un bărbat...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...