Cîțu: Restricțiile pot fi eliminate în cazul celor nevaccinați, dacă se testează

Premierul Florin Cîțu a declarat luni că susține eliminarea restricțiilor care îi vizează pe românii nevaccinați, astfel încât și aceștia să aibă acces, în localitățile unde incidența este mare, la restaurante sau cinematografe, după testare.

Întrebat luni dacă va reveni asupra deciziei și va permite accesul în restaurante sau cinematografe pentru persoanele care se testează, premierul a spus că această modificare se poate face în Parlament.

„Acea propunere a venit de la specialiști, este o propunere pe care au susțínut-o în unanimitate specialiștii. Am vorbit cu fostul ministru Nelu Tătaru, se pare că există voință în Parlamentul României pentru a modifica în acest sens, să se permită și cu testare”, a spus premierul.

Florin Cîțu a spus că este de acord și că va susține o astfel de modificare: „Dacă nu o fac ei, bineînțeles că o vom face noi, dar cred că e bine să o facă și parlamentarii”.

Guvernul a adoptat, sâmbătă, propunerea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, potrivit căreia doar persoanele vaccinate sau cele vindecate de COVID au voie la restaurant, nunți, botezuri sau cinematograf. Practic, au fost scoase testele rapide și cele PCR.

În localitățile în care incidența depășește 6 la mia de locuitori, sunt permise nunţile și botezurile doar persoanelor vaccinate sau celor vindecate de COVID, până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 200 de persoane.

În restaurante, baruri, cinematografe și instituţii de spectacole se permite accesul persoanelor vaccinate sau trecute prin boală, până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu purtarea măștii de protecție, între orele 5.00 – 24.00.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...