Cîțu: „România e singura țară din UE unde se vaccinează fără programare”. Francezii și nemții îl contrazic

Publicat: 10 mai 2021, 18:32, de Cezar Amariei, în Intern , ? cititori
Cîțu: „România e singura țară din UE unde se vaccinează fără programare”. Francezii și nemții îl contrazic

Premierul Florin Cîțu s-a lăudat luni că suntem singura țară din Uniunea Europeană unde vaccinarea se face fără programare. Situația din Germania și Franța îl contrazice însă.

Eu am spus că putem să revenim la normalitate și să avem doze, avem! Suntem singura țară din UE unde oamenii se pot vaccina fără programare. Eu zic că se poate! Și trebuie să ne implicăm cu toții”, a declarat Cîțu luni, înaintea Biroului Executiv al PNL.

Situația din alte țări europene îl contrazice însă pe primul ministru. În Franța, de exemplu, mai multe centre de vaccinare oferă locuri amatorilor, în măsura în care persoanele programate nu se prezintă.

Conform France24, într-o singură zi de la sfârșitul lunii aprilie erau disponibile 11.700 doze în Marseille ori 43.000 în Lyon. Luni 10 mai 2021, de exemplu, conform paginii oficiale https://vitemadose.covidtracker.fr/ erau disponibile aproape 230.000 de doze în toată Franța. La nivelul întregii țări 26.41% dintre francezi au primit cel puțin o doză de vaccin iar 12.24% ambele doze necesare.

În Germania, vaccinarea cu AstraZeneca se poate face aproape oricând iar cea cu Pfizer de pe o zi pe alta, după cum arată un reportaj publicat pe 7 mai 2021 de politico.eu.

Până pe 9 mai 2021, în România fuseseră imunizate cu o doză 1,3 milioane persoane (7,2% din populația țării) iar cu ambele doze 2,4 milioane (12,37%).