Cîțu va candida la o funcție în congresul PNL: E loc pentru toți

Premierul Florin Cîțu a anunțat că va candida la o funcție în congresul PNL. Încă nu este stabilită data acestui eveniment.

Întrebat dacă „are loc de Ludovic Orban”, Cîțu a răspuns că „este loc pentru toată lumea”.

„Am spus că experiența mea, acumulată ca premier, ministru al finanțelor, parlamentar, poate contribui la dezvoltare, ca PNL să rămână un partid important. Bineînțeles că voi candida la o funcție în congres. Sunt multe funcții supreme”, a declarat Florin Cîțu, la Radio Guerrilla.

Boc a precizat recent că în opinia sa „Florin Cîțu este viitorul și poate duce partidul și România spre Europa”.

Florin Cîțu a afirmat că România are nevoie de liberalism.

„Această guvernare are rolul de a mă asigura că vom guverna România opt ani. Vreau să le spun românilor că liberalii vor fi la guvernare opt ani, de aceea facem reforme.

Guvernarea liberală pentru România timp de opt ani va arde foarte multe etape pe care nu le-am ars. În acei opt ani stau și eu în politică.

În România avem nevoie de liberalism opt ani cel puțin, ca să așezăm România pe o direcție de pe care nu o să mai poată fi destabilizată”, a afirmat premierul.

Întrebat recent de jurnaliști despre susținerea de care se bucură Florin Cîțu pentru postul de președinte al partidului, Ludovic Orban a spus: „Nu poți sprijini un candidat care nu și-a anunțat candidatura. (…) Nu-mi place să comentez. Noi vom demara festivalul democrației în PNL, care nu înseamnă numai desfășurarea congresului și alegerea președintelui, înseamnă adunări generale în fiecare organizație locală, înseamnă conferințe județene și abia după aceea se va alege echipa de conducere a PNL. Eu mă prezint cu încredere, cunosc foarte bine PNL, practic aș putea spune că sunt cel mai bun cunoscător al PNL și, în general, al țării”.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Cum se fereste Piedone de ”vanatori”

Cum se ferește Piedone de ”vânători”! Cadoul inedit primit de edil

Cristian Popescu Piedone își ține la curent urmăritorii de pe rețelele sociale cu evenimentele din viața sa. Așa s-a întâmplat și astăzi, când a...

Barajul Bicaz, verificat după cutremurul de azi dimineață!

În urma unui cutremur cu magnitudinea de 3.3, care a avut loc în această dimineață în județul Neamț, autoritățile au demarat verificări în zona...