Cîţu: Există o campanie împotriva măsurilor luate de Guvern pentru a opri pandemia. Astfel de acţiuni pot fi comparate cu cele ale unor terorişti

Premierul Florin Cîţu a declarat vineri, în contextul problemelor referitoare la vaccinul AstraZeneca, că s-ar fi vaccinat cu oricare dintre vaccinurile disponibile şi a acuzat că în România există o campanie împotriva măsurilor luate de Guvern pentru a opri pandemia, comparând aceste acţiuni cu cele ale unor terorişti.

În România, de un an de zile, există o campanie împotriva acestor acţiuni pe care le ia Guvernul de a opri pandemia. Este o campanie împotriva portului măştii În spaţiul public, împotriva măsurilor de distanţare şi este o campanie împotriva vaccinării. Din punctul meu de vedere. aceste acţiuni sunt similare cu acţiunea unor terorişti, pentru că a zădărnici această acţiune, această  activitate a Guvernului care are ca obiectiv îmbunătăţirea sănătăţii tuturor, este acţiune care încearcă să submineze autoritatea statului”, a declarat premierul.

După numeroase controverse asupra faptului că un lot din vaccinul AstraZeneca ar provoca efecte adverse, premierul a insistat asupra faptului că vaccinarea trebuie să continue cu toate tipurile de vaccin.

Nu s-a schimbat nimic. În ceea ce priveşte tipul de vaccin care a fost ieri în discuţie în spaţiul public, Agenţia Europeană spune foarte clar că nu există indicii în acest moment care să facă o legătură între cele câteva cazuri şi vaccin. De aceea, campania de vaccinare trebuie să continue, bineînţeles cu monitorizarea eventualelor efecte adverse”, a precizat Florin Cîțu.

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat joi seară că mii de doze de vaccin din lotul AstraZeneca au fost folosite deja în România.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...

Eveniment: 60 de universităţi din România îşi vor prezenta oferta educaţională...

Un număr de 60 de universităţi cu peste 6.000 de programe de studiu pentru licenţă, masterat şi doctorat îşi vor prezenta oferta educaţională online,...