Ciucă: Curtea de Conturi, în proces de modernizare; avem nevoie de sprijin real în administrarea eficientă a banului public

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, că obiectivul Curţii de Conturi este acela de „instituţie puternică, independentă, capabilă să exercite un control eficient asupra tuturor entităţilor statului”, menţionând că digitalizarea reprezintă o reală provocare pentru Guvern şi pentru instituţiile statului, iar la Curtea de Conturi acest proces este tratat cu „seriozitate şi responsabilitate”.

„Mă simt onorat să particip la aniversare unei instituţii al cărei act de înfiinţare poartă semnătura lui Mihail Kogălniceanu, preşedinte al Consiliului de Miniştri la vremea aceea. Celebrăm, azi, 30 de ani de la momentul reînfiinţării prin lege a Curţii de Conturi. Instituţia pe care o sărbătorim astăzi are, însă, o istorie de 158 de ani, iar această vechime demonstrează cât de importantă este Curtea de Conturi în buna funcţionare a statului român”, a afirmat Ciucă, la Conferinţa internaţională „Curtea de Conturi a României – Digitalizare în audit”.

 

El a spus că Înalta Curte de Conturi a fost printre primele instituţii fundamentale ale statului modern înfiinţate de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, deoarece s-a considerat că trebuie să existe o instituţie care să controleze modul în care era cheltuit banul public.

Premierul a menţionat că obiectivul Curţii de Conturi este şi în prezent acela de „instituţie puternică, independentă, capabilă să exercite un control eficient asupra tuturor entităţilor statului”.

„Instaurarea disciplinei financiare în cheltuirea banului public nu este o misiune uşoară, având în vedere că vorbim de mii entităţi care sunt supuse auditului şi controlului, la care se adaugă peste 1,5 milioane de persoane fizice şi juridice, care intră într-o formă sau alta în contact cu banul public. De asemenea, Autoritatea de audit este singura abilitată să auditeze fondurile europene nerambursabile pe care România le primeşte anual şi să raporteze acest lucru la Uniunea Europeană. Sunt responsabilităţi multiple şi vă felicit pentru modul în care reuşiţi să le gestionaţi şi să vă asiguraţi că banul public este cheltuit corect şi transparent”, a mai spus Nicolae Ciucă.

 

Potrivit prim-ministrului, digitalizarea reprezintă o reală provocare pentru Guvern şi pentru instituţiile statului, iar la Curtea de Conturi acest proces este tratat cu seriozitate şi responsabilitate.

„Curtea de Conturi, la fel ca şi celelalte instituţii, a început un amplu proces de modernizare. Digitalizarea reprezintă o reală provocare pentru Guvern, pentru instituţiile statului şi mă bucur să constat că la Curtea de Conturi acest proces este tratat cu seriozitate şi responsabilitate. O strategie instituţională în acord cu provocările unei societăţi în continuă schimbare, creşterea performanţelor profesionale ale resursei umane existente în cadrul Curţii de Conturi, precum şi îmbunătăţirea comunicării interne şi externe sunt obiective asumate de către Curtea de Conturi şi vă încurajez să continuaţi dezvoltarea şi modernizarea serviciului de audit”, a adăugat Ciucă.

El a mulţumit reprezentanţilor Curţii de Conturi „pentru parteneriatul deschis şi transparent”.

„Avem nevoie de sprijin real şi consistent în administrarea eficientă a banului public pentru a contribui împreună la schimbarea în bine a societăţii româneşti”, a subliniat premierul.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Gică Popescu îi cere premierului bani pentru sport

Gică Popescu, renumitul fotbalist și actual președinte al Farului, își direcționează eforturile către o schimbare legislativă majoră. Acesta vizează adaptarea legii astfel încât toate cluburile...
Singurele documente care îți vor trebui pentru a putea călători în ”Air Schengen”, începând cu 31 martie

De ce documente vei avea nevoie pentru a putea călători în...

Începând din noaptea de duminică spre luni, România va intra în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și cele maritime. Românii care vor călători cu...