Ciucă: Reformarea sistemului de proceduri pentru deschiderea unei afaceri în România va duce la o creştere a PIB pe locuitor

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a subliniat, luni, că datele raportului final al proiectului ‘Comprehensive redesign of the licensing system in Romania’ arată că reformarea sistemului actual de proceduri pentru deschiderea unei afaceri în România şi alinierea la exemplele de bune practici va duce la o creştere cu circa 4% a Produsului Intern Brut pe locuitor.

„Prezentarea acestui raport final al proiectului ‘Comprehensive redesign of the licensing system in Romania’ reprezintă, aşa cum spuneam, un prilej deosebit de important pentru a avea pe masă concluziile unei analize şi oportune şi utilă, pentru că ea vine, practic, şi sprijină toate demersurile pe care Guvernul României le-a făcut şi continuă să le facă, astfel încât să putem să realizăm acel angajament de diminuare cât mai mult posibil a birocraţiei, implementarea digitalizării şi, ca obiectiv final, sprijinirea tuturor celor care doresc să investească în România”, a declarat Nicolae Ciucă în cadrul participării la evenimentul dedicat prezentării raportului final al proiectului „Comprehensive redesign of the licensing system in Romania”.

El a adăugat că mediul de afaceri are nevoie de sprijin, întrucât reprezintă „motorul economiei” şi a subliniat importanţa recomandărilor OECD din raport.

” Mediul de afaceri are nevoie de sprijin, mediul de afaceri este cel care reprezintă motorul economiei, coloana vertebrală a economiei şi în acest sens, odată ce Guvernul s-a angajat într-un parteneriat deschis şi onest cu mediul de afaceri, iată, avem acum sprijinul OECD. (…) Datele raportului prezentat astăzi sugerează că reformarea sistemului actual de proceduri pentru deschiderea unei afaceri în România şi alinierea la exemplele de bune practici va duce, practic, la o creştere cu circa 4% a Produsului Intern Brut pe locuitor şi acesta este un argument cât se poate de consistent şi de motivant pentru guvern să demareze tot ceea ce înseamnă mecanism procedural, să punem în practică recomandările pe care dumneavoastră le faceţi”, a declarat Ciucă.

Premierul a punctat şi faptul că concluziile raportului fac parte şi din angajamentele asumate de România prin PNRR.

„Practic, ceea ce este cuprins în acest raport face parte şi din angajamentele pe care noi le avem asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă – şi aici aş veni doar cu câteva exemple. Este vorba de adoptarea principiului ‘o singură dată’, care permite firmelor să li se solicite să furnizeze aceleaşi informaţii sau documente o singură dată; implementarea regimului unic de licenţiere industrială, care va introduce aprobarea tacită pentru anumite tipuri de licenţe în urma înregistrării electronice a acestora pe platforma electronică, bineînţeles, şi nu în ultimul rând implementarea integrală a unui punct unic de contact electronic. Iată doar câteva dintre demersurile pe care noi trebuie să le îndeplinim atât din punct de vedere al cerinţelor OCDE, cât şi din punct de vedere al implementării PNRR, iar pentru noi reprezintă şi un angajament, îndeplinirea unui angajament pe care îl avem prin planul de guvernare, pentru a asigura dinamica şi ritmul necesare investiţiilor şi economiei, ţinând cont şi de situaţia deosebit de complexă şi de complicată în care trăim”, a afirmat Ciucă.

Premierul a menţionat necesitatea accelerării proceselor de debirocratizare şi digitalizare.

„Ca atare, suntem oarecum obligaţi să punem în practică şi să accelerăm toate aceste demersuri de debirocratizare şi digitalizare într-un spectru cât mai larg posibil”, a afirmat Ciucă.

În context, el a precizat că dezvoltarea şi îmbunătăţirea mediului antreprenorial reprezintă un obiectiv în programul de guvernare.

„Nu peste mult timp vom împlini aproape şase luni, împlinim şase luni de când am preluat guvernarea. În această perioadă, mai exact miercuri, chiar pe 25 mai împlinim şase luni de când ne aflăm la guvernare şi cred că este un moment foarte prielnic să putem să privim şi să facem propria analiză, iar de aici încolo, bazându-ne pe experienţa celor şase luni, bazându-ne pe recomandările OECD şi a celorlalte instituţii cu care am colaborat în această perioadă, să putem să luăm decizii, să modificăm reglementări şi să avem un mecanism cât mai funcţional pentru tot ceea ce înseamnă mediul de afaceri. Este, practic, modelul prin care putem să accelerăm procesul de relansare economică şi, de asemenea, este modelul prin care putem să asigurăm adaptarea la toate aceste schimbări din mediul de afaceri european şi internaţional”, a afirmat Ciucă.

Mai multe articole...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole